Tomuleț nu vrea să ardă (bio)gazul

cj 2013 05

Cristian Tomuleț, consilier județean PNȚCD de nuanță PDL, a făcut ieri în plen dovada preocupărilor înalte pe care le are când vine vorba de binele județului și-al locuitorilor săi. După ce a rezolvat-o bubuitor cu traseele și cursele de persoane ale și de-ale Troleibuzului, Tomuleț a demonstrat că se poate ocupa și de gunoaie. Sincer interesat de subiect, el a ridicat ieri o problemă de adânc interes județean: de ce să fie arse gazele rezultate din fermentarea gunoaielor ce va să fie la depozitul de la Girov? Adică de ce să se ardă gazul când, bunăoară, el ar putea fi dat altora să se încălzească.

”Conținutul deșeurilor este 60% material organic și nu spun eu asta, că n-am făcut eu studiile. Există directive europene care pun accent pe reducerea noxelor. Prin fermentarea materialului organic rezultă gaze, biogaze. Aici sunt prevăzute conducte, recipiente și aerosuflante pentru ca gazele rezultate din fermentare să fie arse. De ce să le ardem? Avem atâtea cămine de bătrâni, centre de copii, avem stația de asfalt de la Girov care folosește gaz metan… Nu se putea include în caiet recipienți pentru a folosi aceste gaze la încălzire?”, a întrebat Cristian Tomuleț.

I s-a explicat că proiectul a fost aprobat în această formă de organismele europene și caietul de sarcini e făcut strict pe proiect. Poate mai târziu, după ce se vor aduna destule gunoaie care să conțină destule gaze, se poate lua în calcul și acest lucru.

”Fermentarea se face în niște ani, nu apare imediat. Nu știm dacă gazele vor fi suficiente, nu știm dacă vor putea fi folosite. În primă fază chiar va trebui suplimentat cu gaz metan pentru a se putea arde. Dacă în timpul exploatării se va constata că acele gaze de depozit pot fi folosite și la așa ceva, Asociația Eco Neamț și Consiliul Județean, care vor monitoriza permanent. vor putea propune colectarea și utilizarea gazului în alte scopuri”, a fost explicația venită din partea liderului de proiect.

(D.O.)

Autor:

Ultima ora

Subiectele la Evaluarea Națională – proba la Limba și Literatura Română

Prima probă a Evaluării Naționale 2026, la Limba și...

CS Condor Piatra-Neamț, din nou pe podiumul Campionatului Național U12 la tenis masculin

Clubul Sportiv Condor Piatra-Neamț, coordonat de antrenorul Romeo Stoica,...

Miniștri noi și vechi în guvernul propus de posibilul premier Veștea

Apele nu sunt deloc limpezi în spinoasa problemă a...

Subiectele la Evaluarea Națională – proba la Limba și Literatura Română

Prima probă a Evaluării Naționale 2026, la Limba și...

CS Condor Piatra-Neamț, din nou pe podiumul Campionatului Național U12 la tenis masculin

Clubul Sportiv Condor Piatra-Neamț, coordonat de antrenorul Romeo Stoica,...

Miniștri noi și vechi în guvernul propus de posibilul premier Veștea

Apele nu sunt deloc limpezi în spinoasa problemă a...

Ceremonii militare la Piatra Neamț

Garnizoana Piatra Neamț anunță două ceremonii militare la finalul...

130 cadre didactice din Neamț vor primi gradație de merit. Lista completă

Inspectoratul Școlar Neamț a publicat lista celor 130 de...

Șosea blocată în Neamț după ce o mașină a luat foc

Un autoturism a luat foc, duminică, 21 iunie, pe...