Tomograful Spitalului Neamț este offline

tomograf

Tomograful Spitalului Județean de Urgență Neamț s-a stricat, din nou, ieri, iar acum se așteaptă expertiza firmei de la București, pentru a da de cap problemei. Tomograful funcționează din 1999, dar medicii de la secția de radiologie spun că modelul este mult mai vechi: „Este o problemă mai mare pe care fizicianul nostru nu o poate rezolva. Am făcut referat și l-am trimis la cei de la București, la firma care se ocupă cu repararea tomografului. De acest tomograf se folosesc în medie 10-15 pacienți pe zi. Am trimis un referat și către conducerea spitalului pentru a se lua o hotărâre în legătură cu pacienții. Rămâne să vedem în ce măsură aceștia își pot face investigațiile la alt tomograf, gratuit”, a spus dr. Sorin Ciobanu, șeful secției de Radiologie. Până va fi reparat tomograful spitalului, pentru investigații va fi folosit aparatul firmei private SC X MED CENTER cu care Spitalul Județean de Urgență Neamț a încheiat contract de prestări servicii pentru situația în care tomograful vechi nu funcționează sau acolo unde este nevoie de investigații mai amănunțite. În cazul în care și tomograful firmei private se va defecta, pacienții pot fi nevoiți să bată un drum anevoios până la Iași. „Avem două tomografe în spital. Nu este nicio problemă, pacienții vor merge la cel din spitalul nou. Am semnat un contract cu această firmă și pacienții vor beneficia de investigații gratuite”, a spus dr. Ioan Lazăr, aflat pe una dintre funcțiile de conducere de la SJU Neamț. Un tomograf nou a fost propus în planul de achiziții, despre care nu se știe dacă va fi onorat. Prețul unui astfel de aparat ar costa peste 10 miliarde de lei vechi. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...