Tichetele se dau în decembrie

29 Primaria Roman

Primăria Roman a închis procedura de înscriere a pensionarilor și persoanelor cu handicap care pot solicita un ajutor constând în tichete sociale. În total, 1.320 de romașcani s-au înscris pentru a primi acest sprijin, programul fiind bianual, tichetele oferindu-se cu ocazia sărbătorilor de Paște și a celor de Crăciun. Conducerea Primăriei Roman a dat comandă pentru necesarul de bonuri, iar acestea vor fi distribuite către beneficiari în prima săptămână din decembrie. De acest ajutor beneficiază doar pensionarii și persoanele cu handicap care au venitul lunar sub 700 de lei, iar fiecare va primi pentru masa de Crăciun tichete în valoare de 70 de lei. Aceste bonuri se pot utiliza doar pentru achiziția de medicamente și alimente. Anul trecut, tichetele s-au acordat din două în două luni, însă în bugetul din acest an s-a prins o sumă mai mică. De altfel, autoritățile locale au anunțat că și pentru anul viitor programul va fi păstrat ca acum, când beneficiarii primesc sprijin doar pentru cele două sărbători importante. (C.M.)

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...