Sub acest titlu prezentăm fragmente din lucrarea lui Radu Mihai Crişan, “Spre Eminescu. Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului”, ediţia a III-a revizuită, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2005. Afirmaţiile lui Mihai Eminescu, în fragmente din presa de acum 150 de ani, sunt de o actualitate izbitoare, din care cauză cartea nu a circulat, fiind foarte puţin cunoscută.
„O unealtă prin care cavalerii de industrie, prin speculaţiuni asupra tranzacţiilor statului, devin milionari, o adunare de oameni în cea mai mare parte imorali şi cinici, compusă din tot ce noul Bizanţ a putut produce mai pornoscop şi mai venal”.„Personajele ce ne administrează, departe de a fi obiectul stimei cetăţenilor, sunt, din contra, tot ce societatea consideră mai abject şi mai de nimic”. “La ce serveşte politica? Câtă înjosire, câtă umilire, câtă împuţinare a omului nu cuprind acele esplicaţiuni mai mult ori mai puţin întortocheate, acele precauţiuni oratorii, acele vorbe cu două înţelesuri, reticenţele neleale, scuzele, făgăduinţele de-a nu mai face pe viitor ceea ce s-a făcut în trecut, programele propuse ş.c.l. Niciodată ştrengar n-a tremurat aşa înaintea dascălului, niciodată lacheu parvenit nu s-a aplecat înaintea stăpânului său ca lacheii politici înaintea pretinselor suveranităţi politice. Nu e unul care să-şi spuie vreodată gândirea de-a dreptul şi întreagă, nu e unul să n-aibă recurs la circumlocuţiuni şi cârciocării, unul care, vorbind, să nu fi ascuns sau să nu fi exagerat ideea sa, unul care să nu fi justificat într-o măsură oarecare portretul ce Sallust îl face de Catilina… simulator ac dissimulator – dibaci a simula ceea ce nu e şi a disimula ceea ce este. Sau, propriu-spus, pseudo-politica. Fiindcă „la noi politică proprie nu numai că nu s-a făcut vreodată, dar cei mai mulţi oameni par a avea o înăscută incapacitate de-a înţelege importanţa cuvântului. Nu este şi n-a fost nicicând politică frământarea bizantină de a parveni, intrigile personale de harem şi serai şi goana după aur a o mână de străini deghizaţi, constituiţi în societate de esploatare”.„Orice soi de demagogie e pentr-un popor ca starea de dezagregaţiune pentru un corp. O societate compusă nu din clase, adică din organe c-o activitate specifică, ci din indivizi, e ca un corp în discompunere chemică în care fiece molecul, scăpând de sfera de atracţiune a semenului său, nu mai însemnează nimic, pentru ca totul să nu mai însemneze nimic”.„Să vedem cari sunt lucrurile ce se petrec? Căpeteniile văzând că în adevăr nu mai merge, că ţara e uimită de corupţia adâncă şi de ignoranţa neagră a partidului s-au sfătuit între ei să pară că se dezbină. Ei să-şi facă loruşi opoziţie – asta-i cestiunea”. „Să crează lumea că există sciziuni profunde în sânul partidului. Se ştie că Corpul nostru electoral nu prea face deosebiri de nuanţe; opoziţia e opoziţie orişice-ar gândi, guvernul, guvern. Ca la manevre, unde o parte a armatei joacă pe inamic, astfel o parte au început să joace opoziţia şi să reprezinte partidul virtuţii. Oricât voturile alegătorilor s-ar împărţi, tot unul de ai lor cată să iasă din urnă. Când manevra va fi sfârşită pe câmpul electoral, în Cameră se vor împreuna rangurile în aceeaşi armată de esploatare şi de băieţi de procopseală care-a existat şi pân-acum. N-ar fi de minune ca aceste manevre electorale să izbutească şi să vedem că pretinsa opoziţie şi pretinşii guvernamentali, odată adunaţi în Dealul Mitropoliei, se arată a fi de un chip şi de-o asemănare, unii lupi goi, alţii îmbrăcaţi pe timpul alegerilor în piei de oaie, dar aruncând în lupăria din Deal, în codrul parlamentar, o deghizare devenită de prisos”.
