Propunere de ministru pentru finanțarea rezidențiatului în medicină: Împrumuturi de la stat pentru absolvenții cu taxă

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a prezentat o propunere menită să susțină finanțarea rezidențiatului în medicină pentru absolvenții care au studiat pe locuri cu taxă. Aceasta prevede acordarea unui împrumut de la stat pentru a acoperi costurile rezidențiatului, care să fie rambursat după finalizarea pregătirii medicale.

Potrivit ministrului, dacă medicul decide să rămână să lucreze în România, suma împrumutată va fi recuperată automat prin impozitele plătite către stat, astfel că rambursarea nu va afecta direct veniturile acestuia. În schimb, dacă medicul optează pentru plecarea din țară, va trebui să suporte costul împrumutului integral. Această măsură este în stadiu de propunere și nu a fost încă implementată.

Statul nu mai are resurse pentru a pregăti medici ce pleacă!

Mihai Dimian a explicat contextul actual, într-un interviu la o televiziune din județul Suceava (locul său de naștere): „În prezent, la facultățile de Medicină există atât locuri finanțate de la buget, cât și locuri cu taxă. La rezidențiat, însă, toate locurile sunt finanțate de stat. Statul nu poate susține un număr mult prea mare de rezidenți dacă are nevoie de mai puțini, iar o parte dintre studenți au beneficiat anterior de locuri cu taxă.” Ministrul a subliniat că este esențial ca investiția statului în pregătirea medicilor să fie recuperată, mai ales dacă aceștia aleg să muncească în afara țării.

Mecanismul propus constă în menținerea unui statut de „loc cu taxă” și în rezidențiat pentru cei care au plătit taxa la licență, dar cu statul acordând un împrumut care se rambursează ulterior prin impozite: „Statul plătește taxa pentru rezidențiat, dar după ce termini, rambursezi împrumutul. Dacă rămâi în țară, restituirea nu este resimțită, dar dacă pleci, vei rămâne dator.”

Propunere de ministru pentru finanțarea rezidențiatului în medicină: Împrumuturi de la stat pentru absolvenții cu taxă

Toate țările civilizate își protejează investițiile în educație prin măsuri similare.

Dimian s-a opus reducerii numărului de locuri la medicină!

Mihai Dimian a precizat că a reușit să convingă autoritățile să nu reducă numărul locurilor la Facultățile de Medicină, deși existau propuneri în acest sens. Numărul locurilor este stabilit în colaborare cu Ministerul Sănătății, iar Guvernul poate să aprobe propunerile.

Ministrul a subliniat că deficitul de medici este în principal o problemă de distribuție neuniformă: medicii se concentrează în marile centre universitare, în timp ce restul țării rămâne descoperit din acest punct de vedere. O specializare cu lipsă semnificativă este medicina de familie, iar dezvoltarea acesteia ar reduce presiunea asupra spitalelor prin creșterea prevenției și intervenției la nivel primar.

Această inițiativă vine în contextul discuțiilor despre costurile formării medicilor și problema plecării lor din țară, subiect abordat și de premierul interimar Ilie Bolojan. Acesta a atras atenția, în vara anului 2026, asupra necesității ca absolvenții care au beneficiat de studii gratuite să aibă obligația de a lucra un anumit timp în România, pentru a echilibra investiția făcută de stat, astfel încât să asigure un echilibru între investiția statului și gradul de retenție al medicilor în țară.

Angela Croitoru

Autor:

Ioana Mărcuțianuhttps://zch.ro/
Absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea jurnalism, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Privește jurnalismul ca pe un câine de pază al democrației.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...