Al șaselea meci de pregătire a adus o nouă victorie formației de Liga a IV-a CSM Ceahlăul. Pietrenii au dispus clar, cu 7-0 (3-0), în deplasare, de CSM Moinești (Liga a IV-a), vineri după-amiază (4 iulie), pe o căldură sufocantă. Au marcat: Todiresei (2), Robert Vasile (2), Ungureanu, Ghergiuș și Copoț-Barb.
”În ciuda vremii toride, am desfășurat un joc bun. Mă bucur că băieții s-au adaptat cu suprafața de joc dură și denivelată. Le-am cerut o posesie prelungită a balonului care a dat roade, însă nici adversarul, aflat la primul joc de pregătire, nu ne-a pus probleme. Ghergiuș, unul dintre marcatori, este un tânăr fotbalist care a dat o probă de joc la noi”, a spus prof. Toader Șteț, antrenorul principal al grupării pietrene.
CSM Ceahlăul: Chiruță-Albu, Smău, Andrieș, Sârbie, Butunoi, Aioanei, Șimon, Ungureanu, Zaharia și Todiresei. Rezerve: Câmpeanu, Chelaru, Copoț-Barb, Cosmin Rotaru, Valentin Rotaru, Pintilie, Robert Vasile, Ghergiuș.
Nu au evoluat Apostol, Rusu și Mateiciuc din cauza unor probleme de ordin medical. În privința căpitanului Andrei Apostol, acesta va lipsi și săptămâna viitoare. ”Are o afecțiune la mușchii inghinali care necesită tratament și nu riscăm. Dorim să-l avem apt pentru meciurile din campionat”, a precizat Toader Șteț.
Miercuri, 9 august, de la ora 10,30, CSM Ceahlăul dispută un joc de pregătire, în orașul de la malul Moldovei, cu CSM Roman din Liga a III-a fotbalistică. (Ana MOISE; Foto: Gelu CRĂCANĂ)