“Viaţa in interiorul artei este o luptă continuă pentru demnitate, frumos şi adevăr”
Duminică, 7 septembrie, Tereza Gogu, unul din artiştii plastici nemţeni importanţi, «clasicizaţi» am putea spune, ar fi împlinit 95 de ani. Am cunoscut- o pe Tereza Gogu în primii ani de după 1989, când scriitorul Adrian Alui Gheorghe, în calitate de director la Cultura nemţeană, cred, mi-a vorbit despre ea şi hotărâse să îi organizeze un vernisaj, lucru care s-a şi întâmplat. De la el am aflat că Tereza Gogu era una din personalităţile culturii nemţene care a avut de suferit în perioada comunismului din cauze strict politice. Însă artista, deşi nu a avut acces foarte mulţi ani pe simezele galeriilor nemţene, cu atât mai mult la cele din ţară, a continuat să lucreze – nu într-un atelier din cele date (la început) gratis artiştilor plastici din oraş, ci în apartamentul unde locuia, undeva pe strada Obor din Piatra Neamţ – şi să depoziteze o mare parte din lucrările sale, cu speranţa că ele vor putea fi cândva văzute şi de publicul iubitor de artă. Dar acest lucru s-a întâmplat abia peste câteva decenii.
Născută la Piatra Neamţ la 7 septembrie 1919, a absolvit Academia de Arte Frumoase „Belle Arte” din Iaşi, unde a avut profesori pe doi dintre cei mai mari artişti plastici români din toate timpurile: Ion Irimescu şi Corneliu Baba. Debutează în anul 1941 la „Saloanele Moldovei” din Iaşi, unde obţine Premiul pentru acuarela „Victorie” şi portretul „Moşul”. A expus în acelaşi cadru şi în altele din Moldova, în expoziţii colective sau ocazionale, până în anul 1943, însă prima expoziţie personală a avut-o însă abia peste 7 ani, în 1950, la Piatra Neamţ. Dar cum vremurile din anii stalinismului au fost nefaste pentru artistă şi arta ei plastică, din motive politice numele Tereza Gogu a fost trecut la index pentru mai multă vreme. Din această cauză nu a expus lucrările sale prin expoziţii câteva decenii la rând deşi artista a lucrat tot timpul cu aceeaşi dragoste şi pasiune. A activat, în calitate de profesoară de desen, la o şcoală din Roznov, apoi la Casa pionierilor din Piatra Neamţ.
După 1990 este prezentă cu lucrări în expoziţii colective organizate de Filiala Uniunii Artiştilor Plastici din Piatra Neamţ, iar în anul 1992, luna aprilie, va avea prima expoziţie personală retrospectivă, expoziţie organizată atunci din iniţiativa scriitorului Adrian Alui Gheorghe, director al Direcţiei de Cultură Neamţ. Expune în acel an, în luna iulie, şi la Muzeul de artă din Roman. Mai are apoi şi alte expoziţii personale: în aprilie 1994 la Fundaţia „GT Kirileanu”; în aprilie şi septembrie 1998 la Galeriile de artă „Lascăr Vorel”; în septembrie 1999, la Muzeul de artă Piatra Neamţ, organizată tot din iniţiativa scriitorului Adrian Alui Gheorghe. În 1997, are două expoziţii personale tematice: aprilie – „Flori”; iunie – „Portrete”. O mare expoziţie retrospectivă va avea artista la Muzeul Literaturii din Iaşi, în anul 1998, luna mai. Tereza Gogu este prezentă cu lucrări la Biserica Domnească din Piatra Neamţ, Casa memorială „Aurel Dumitraşcu” Borca, în numeroase colecţii particulare din Piatra Neamţ dar şi din Germania, Bulgaria, Austria, Canada, Japonia, Norvegia, Israel.
În anul în care împlinea 88 de ani, cu doar un an înaintea morţii sale, cu prilejul unei expoziţii organizate de Primăria Piatra Neamţ şi dedicate întregii activităţi a artistei, Tereza Gogu declara ziariştilor: „Viaţa in interiorul artei este o luptă continuă pentru demnitate, frumos şi adevăr. Nu ştiu dacă am ars tot timpul artă, aşa cum se cuvine, dar, până la urmă, cutez să cred că menirea de om şi artist pe lumea asta a fost împlinită. O retrospectivă nu este neapărat un bilanţ cât un pariu cu propriile iluzii care şi-au propus, cândva, să supravieţuiască timpului. Am reuşit? Dar poate că nici răspunsul la întrebarea asta nu mai contează”.
Artista a lăsat multe lucrări urmaşilor, o parte dintre ele le-a dăruit celor dragi, unor prieteni apropiaţi din Piatra Neamţ şi nu numai. Toate aceste lucrări şi altele, inedite, adunate şi selectate, ar putea constitui baza unei expoziţii retrospective, cu prilejul unei comemorări. Altfel, semianonimatul în care a trăit înainte de 1989 s-a putea întoarce în biografia sa postumă. Şi nu merită Doamna Tereza, cu excepţionalele ei lucrări de artă, un asemenea destin!
Nicolae SAVA
