Tentativă de viol în căruță, femeia a scăpat cu fuga

O femeie în vârstă de 53 de ani, din Roznov, s-a dus la poliție în ziua de 2 mai și a reclamat că, în seara de 30 aprilie, în timp ce se afla, cu căruța, pe o scurtătură de la marginea drumului și mergea spre Slobozia, a fost atacată de un individ. Bărbatul a sărit lână ea, în atelaj, și a încercat să o violeze. Femeia s-a luptat cu el și amândoi au căzut pe pământ. În încercarea de a scăpa, femeia a luat un pumn de țărână, i-a aruncat în ochi și a reușit să fugă.

Tentativă de viol în căruță, femeia a scăpat cu fugaPolițiștii au început cercetările, pornind de la descrierea făcută de victimă și au stabilit că agresorul este un tânăr, care urmează să împlinească 30 de ani peste câteva zile. Ștefan Constantin Bobric este de loc din comuna Alexandru cel Bun, dar de ceva vreme lucra la o stână din Roznov. El a fost reținut pentru 24 de ore, iar în ziua de 3 mai a fost prezentat instanței.

„Respinge cererea formulată de avocatul inculpatului de luare faţă de acesta a măsurii preventive a arestului la domiciliu şi admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive a inculpatului BOBRIC ŞTEFAN CONSTANTIN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol (…). Dispune arestarea preventivă a inculpatului Bobric Ştefan Constantin, cu datele de identificare de mai sus, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 03.05.2018 până la data de 01.06.2018”, a decis Judecătoria Piatra-Neamț.

Ștefan Bobric poate contesta decizia instanței până, mâine, 5 mai. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...