masina fan courierFirma Fan Courier are niște condiții foarte clare pentru efectuarea transporturilor, dar are și angajați cărora nu le pasa absolut deloc de starea în care ajung produsele la oamenii care le plătesc și se așteaptă să le primească întregi.

”Ambalajul trebuie să protejeze conținutul astfel încât să nu poată fi deteriorat prin presiune sau manipulări successive, putând fi, după caz, din cutii din carton, placaj, lemn, plastic, metal, ambalaje netipizate”, se precizează în cerințele firmei. ”Trimiterile poştale care conţin bunuri fragile vor trebui ambalate corespunzător de către expeditor, utilizând ca umplutură folie cu bule, polistiren antişoc sau alt material care atenuează şocul mecanic, şi să aibă aplicată inscripţia „Fragil”. FAN COURIER EXPRESS S.R.L. se obligă să recunoască şi să respecte inscripţiile/etichetele aplicate de expeditor şi să acorde o atenţie specială în manipularea şi depozitarea trimiterilor poştale în cauză”.

Numai că una scrie și alta se întâmplă în realitate. Un cititor ne-a trimis o fotografie pe care el însuși a făcut-o ieri, 19 februarie, în mașina care i-a adus la poartă un colet. Se vede, fără discuție, cum angajatul firmei de curierat a respectat inscripția ”fragil” și ce atenție specială a acordat televizoarelor aruncate, pur și simplu, printre alte cutii. Și, desigur, dacă se întâmplă ca vreun produs să nu funcționeze, returnarea și schimbarea produsului înseamnă timp și bani. Din partea clientului, pentru că firma, nu-i așa? – dincolo de ”respect” și de ”atenția specială” are niște angajați hotărâți să verifice dacă expeditorul chiar se pricepe la ambalat.

C.M.

Articolul precedentClinica Sf. Andrei – 10 ani în slujba sănătății oamenilor
Articolul următorO femeie își caută soțul, plecat de acasă de mai bine de o săptămână

10 COMENTARII

  1. Da mai și intirzieri. Tine coletele cite 2 zie în depozitul lor de destinație (adică în orașul de destinație) suni la iei și ii întrebi de ce intirzieri cu respectivul colet și te invita dacă te grăbești sa mergi la sediul lor să-l ridici personal și cu înghesuială și manevratul coletelor vai de ele… Personal cred ca sunt în top 3firme curierat la neseriozitate

  2. Caracteristicile firmei FAN CURIER sunt , serviciile proaste , angajati aroganti si nesintiti, lipsa corectitudinii fata de client.
    Acum doua zile am primit un colet cu niste elemente de ceramica pentru o centrala termica . Coletul cu specificatia fragil si verificare la primire a venit bineinteles la vre-o doua zile de cand a intrat in depozitul din Tg. Neamt ca de aia percep taxa suplimentara pe km!!!! Bineinteles ca nu nu am fost anuntat de livrarea coletului si nefiind in zona am rugat un coleg sa-l preia . Echipamentul din interior bucati. Cand l-am sunat pe marlan sa-l intreb cum e posibil asa ceva mi-a spus ca pe el nu-l intereseaza si mi-a inchis telefonul in nas . Acum am aflat cum se transporta coletele etichetate “FRAGIL “si pentru care platesti taxe suplimentare de transport.

  3. Costumul medical comandat de la un magazin online de specialitate a ajuns degradat (bluza era ruptă.)
    Pachetul a fost livrat de Fan Curier

  4. Și mai exista o panarama pe acolo la departamentul deteriorare, îl cheamă (…) care din cauza prea multe prostii acumulate în mtinationale habar nu are sau nu dorește sa ia la cunostinta ce înseamnă de fapt ambalarea și ce înseamnă maniparea produselor, care oricât de bine le-ai ambala, oricât de corect sunt eticheta prostalaul(nu toți) din depozit la încărcare și descărcare îl face praf pentru ca nu e interesat ca marfa sa ajungă în condiții foarte bune, apoi inteligentul menționat mai sus îți preda lecții de ambalare și fără nici o durere în cur îți spune ca nu asigura despăgubire deoarece printr-o analiza interna(făcuta în mintea lui redusa) s-a constat(nu știu cum) produsul este ambalat necorespunzător, sunt conștient ca proprietarii fan courier au cunoștință despre aceste lucruri dar și în mintea lor primează doar profitul nu și asigurarea ca produsul ajunge conform contractului asa cum trebuie.

  5. Mi-am comandat un scaun de pe PCGarage, cand a ajuns coletul cutia era distrusa toata si plina de scotch, si piele scaunului putin agatata, am sunat la cei de la PCGarage comunicand cu ei aceastra problema, dansii spunand ca au pus coletul intact..

    • Vin cu el spart si apoi scriu in raport ca: NU A FOST AMBALAT CUM TREBUIA. Asa au procedat la mine. Iar daca nu-mi comvine raspunsul sa-i dau in judecata. Sunt jalnici cei de la fan curier.

Comentariile sunt închise.