Telegondola în revizie

telegondola piatra neamt

Începând de luni, 4 octombrie, telegondola din Piatra Neamț intră în revizie tehnică pentru două săptămâni. Verificarea instalației se face o dată la un an, după care aceasta se reautorizează. Potrivit conducerii societății Perla Invest Piatra Neamț, administrator al instalațiilor, firma austriacă Doppelmayr, producătorul instalaţiei, impune aceaste verificări anuale. După cele două săptămâni de pauză, telegondola îşi va relua programul normal, iar pentru a atrage clienții, mai ales că se apropie și sărbătorile de iarnă, managerul societăţii Perla Invest pregăteşte o promoţie. Aceasta va consta în reducerea prețului biletelor sau în oferte tip – la două bilete achiziționate, unul va fi gratis, însă nu s-a stabilit exact care dintre cele două tipuri de promoție va și pusă în aplicare. Tot în ideea atragerii clienților, deși se va afla în plin process de revizie tehnică, Telegondola din Piatra Neamț va funcționa atât în week-endul viitor, cât și în cel de peste două săptămâni. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Incendiu la acoperișul unui bloc. Toți locatarii au fost evacuați

Actualizare: „Având în vedere situația creată, prefectul județului Suceava,...

„Târgul Meșteșugarilor și Producătorilor Locali”, la Dumbrava Roșie

Un târg dedicat meșteșugarilor și producătorilor locali va avea...

Femeie din Târgu Neamț dată dispărută

Poliția Neamț anunță a început căutările pentru o femeie...

Știre actualizată. FOTO. Accident grav la Bodești – o persoană a rămas încarcerată

Actualizare: „În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a...