gala 01Teatrul Tineretului s-a dovedit neîncăpător pentru cei ce iubesc cultura, fapt dovedit miercuri, 13 ianuarie, când a avut loc „Gala culturii nemțene“. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț, în parteneriat cu cei de la Consiliul Județean (CJ) Neamț, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, Teatrul Tineretului și Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj Napoca – Extensia Piatra Neamț.

„Fără cultură națională nu putem pretinde să avem istorie națională, economie națională, independență națională. Când nu vom mai vorbi de cultură română, ci vom vorbi de variante, vom fi doar o populație care va ocupa locul în care va fi trăit cândva poporul român. Statul care nu investește în cultură este asemenea grădinarului care vrea să culeagă fără să seamăne“, a spus, în deschiderea evenimentului, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, directorul bibliotecii “Kirileanu”.

Început la ora 13:30, evenimentul nu se încheiase nici 3 ore mai târziu, programul pregătit de organizatori fiind variat, încercând astfel „să marcheze superlativele culturale ale anului 2015, prin oferirea de distincții și premii pentru performanță culturală în anul 2015“.

Premii pentru toate ramurile culturii nemțene

Și premii au fost pentru profesioniștii din biblioteci, pentru voluntarul anului în Biblioteca Județeană, pentru 3 primari din Neamț, pentru managementul evenimentelor culturale ale anului 2015, Premiul Național „Petru Ursache“, ediția a II-a. Totodată, au fost oferite premii pentru literatură, artă plastică, teatru și muzică, dar și premii speciale – pentru excelența în cultură, premiul „Viorel Tudose“ pentru publicistică culturală, premiul special pentru Revista Melidonium, premiul special pentru valorificarea și promovarea operei lui Aurel Băeșu și premiile speciale pentru participare la Gala Culturii Nemțene. Distincțiile oferite la Gala Culturii Nemțene au avut următoarele repere: „Biblioteca. Memoria culturii, cultura memoriei“, Premiul Național „Petru Ursache“, ediția a II-a, „Managementul evenimentelor culturale“, „Arte“ și „Premii speciale“. Lista premiilor, în format Microsoft Word, AICI. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentIonel Arsene, președinte PSD Neamț: ”Conducerea PSD se reunește la Neamț pentru a pune la punct strategia pentru anul electoral 2016”
Articolul următorPreşedintele CJ la “Gala Culturii Nemţene”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.