Teamă maximă de fraudă la proximele alegeri

vot-05-pawel-kuczynskyTeama de fraudă la apropiatele alegeri parlamentare este maximă, dacă luăm în calcul două măsuri aprobate săptămâna aceasta de Guvernul României.

Pe de o parte, procedura de numărare a voturilor va fi înregistrată audio-video, dându-se astfel o utilitate suplimentară şi tabletelor achiziţionate la „locale” pentru prevenirea votului ilegal.

De asemenea, se vor aloca fonduri pentru achiziţionarea unor plicuri care „se desfac doar prin rupere”. Adicătelea, nu pot fi lipite la loc de vreun „fraudator”.

Cum se justifică măsurile?

„Pentru creșterea încrederii cetățenilor în corectitudinea operațiunilor de numărare a voturilor, procedurile realizate de la încheierea votării și până la părăsirea localului secției de vot de către membrii biroului electoral al secției de votare, vor fi înregistrate video și audio. Înregistrarea va fi făcută de către operatorul de calculator, cu ajutorul tabletelor aflate în dotarea secțiilor de votare. Înregistrările video-audio vor putea fi folosite de organismele electorale, respectiv de către Biroul Electoral Central, pentru soluționarea eventualelor sesizări și vor fi păstrate pentru o perioadă de trei luni de la data publicării rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial”, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului României.

Măsura este armonizată cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), ca să nu le mai dăm bani probabil, dar și cu legislația națională pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Prin a doua măsură, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va putea achiziționa „plicuri de plastic trasparent, înseriate, prevăzute cu un sistem de sigilare care să nu permită desfacerea decât prin rupere. (…) Acest nou model de plic este necesar pentru a împiedica desfacerea plicului și resigilarea acestuia pe parcursul procedurilor de numărare a voturilor, dar pentru a putea verifica în orice moment numărul ștampilelor sigilate, fără desigilarea plicului”, se mai precizează în acelaşi comunicat. (ZCH NEWS; FOTO: Pawel KUCZYNSKY)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Rezultate finale la BAC 2026. 12 medii de 10.00 în regiunea de Nord Est

Rezultatele finale pentru sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat...

Festivalului Internațional Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț – final de poveste

Festivalul Internațional Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț s-a încheiat pe...

Suceava. Un tânăr motociclist și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un motociclist în vârstă de 24 de ani, s-a...

O nouă metodă de înșelăciune – fraude online cu amenzi de circulație închipuite

Imaginația persoanelor rău intenționate nu are limite iar recent...