0:00

TCE 3 Brazi – PIONEER, parteneriat cu producţii record, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ferma Zăneşti, din cadrul SC TCE 3 Brazi a fost gazda unei manifestări deosebite, privind parteneriatul dintre această exploataţie agricolă şi firma PIONEER. Au fost invitaţi agricultori şi fermieri din judeţ, dar şi Culiţă Tărâţă, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, dar şi preşedinte onorific al Grupului de firme TCE 3 Brazi, consilierii judeţeni Constantin Iacoban, Constantin Sandu şi Dan Vasiliu, senatorul Liviu-Octavian Bumbu, dr. ing Lucian Buzdugan, de la Agricost Insula Mare a Brăilei, reprezentanţi BRD, Direcţia Agricolă, APIA, Unitatea Fitosanitară, Inspectoratul pentru Seminţe, Camera de Comerţ şi Industrie, primari, viceprimari şi alţi invitaţi. De asemenea, au fost prezenţi colaboratori ai firmei PIONEER din judeţele Moldovei, dar şi prof. univ. Constantin Vasilică, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole Iaşi, ing. Dan Popescu, din partea firmei AECTRA, şi Alexandru Alterescu de la SC Boviselect Zăneşti.

TCE 3 Brazi – PIONEER, parteneriat cu producţii record, ZCH NEWS - sursa ta de informații

“Probitatea ştiinţifică a partenerilor noştri”

“Vă salut şi în numele domnului Culiţă Tărâţă, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, dar şi preşedinte de onoare a Grupului de firme TCE 3 Brazi. Salut acest eveniment, ca pe unul dintre cele mai importante pe care ni le propunem să le desfăşurăm în fiecare an. Suntem de 15 ani împreună cu firma PIONEER, şi chiar dacă între timp dânşii au fuzionat cu DUPONT, am rămas în acelaşi parteneriat. Din partea acestei firme este doamna Maria Cârjă şi echipa dânsei, iar scopul întâlnirii este de a prezenta rezultatele muncii noastre de un an, respectiv, înfiinţarea loturilor demonstrative de pe această platformă, împreună şi cu alţi colaboratori. Se vor prezenta 31 de hibrizi de porumb, care sunt testaţi aici, probabil, şi în alte părţi, după care, funcţie de rezultatul pe care îl dau, dânşii hotărârăsc dacă le pun sau nu în vânzare în anul următor. Este un aspect care arată probitatea ştiinţifică a partenerilor noştri şi care demonstrează că un lucru trebuie făcut bine. De asemenea, vom vedea şi un hibrid dintr-o cultură de soia, pe care o să vi-l prezinte, la care noi sperăm ca rezultatele să fie cele aşteptate. Despre Grupul de firme TCE 3 Brazi, vreau să vă spun doar 4-5 idei. Ne cunoaşteţi, iar, în linii mari, şi noi vă cunoaştem pe dvs. Pot să spun că la cultura de rapiţă, faţă de anul trecut, am mai adăugat un plus, la cele 3.500 kg/ha obţinute anterior, de câteva sute de kilograme, deşi a fost un an dificil aşa cum îl ştim, cu multe tratamente şi multe probleme. Am realizat 4.260 kg. La grâu, dacă anul trecut ne-am închis cu 6.370 producţie medie pe 1.100 ha, anul acesta cam pe aceeaşi suprafaţă am obţinut 7.200 kg/ha. La cartof, anul trecut am obţinut 30 t, anul acesta estimăm o producţie mai bună, de peste 35 t/ha. La sfecla de zahăr, luptăm de câţiva ani, iar colegii sunt de acord cu ceea ce vreau să spun, în sensul că vrem să trecem de 65 t/ha, într-o zonă neirigată. Ei bine, aşa cum arată câmpul acum, ne vom atinge scopul pe care ni-l dorim de atâta timp, să realizăm o producţie medie de 65 t/ha. La porumb boabe, dacă anul trecut ne-am închis cu 9.960/ha, anul acestă sperăm să obţinem măcar aceeaşi producţie. Estimăm o producţie în jur de 10.000 kg/ha. Pe lotul de hibridare, am obţinut cea mai mare producţie şi cei de la vânzări sunt aici, şi ştiu că este purul adevăr. Tot cu PIONEER avem un lot experimental de aproape 500 ha, anul trecut am obţinut cea mai bună producţie din România, 4780 kg/ha. La silozul de cereale, o societate membră a grupului, în afară de modernizarea continuă, am achiziţionat un uscător performant care ne va face să fim mai eficienţi şi mai ieftini, pentru că vom folosi gazul metan şi nu motorina. Am mai achiziţionat şi o staţie performantă de selectare a seminţelor şi care ne-a dat satisfacţii mari, pentru că am putut-o trata. Suntem pe finalizare cu obiectivul de la Başta, înfiinţarea unei unităţi integrate, siloz şi FNC. Primul cu o capacitate de 15.000 tone, iar FNC-ul cu 15 tone pe oră. În octombrie, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vom fi în grafic şi vom închide investiţia. O unitatea integrată este ferma de porcine, pe care, simultan, o modernizăm. Am mai deschis şi un magazin nou, în zona Aurora, pentru cei care sunt din Piatra Neamţ, unde comercializăm lactate şi produse din carne”, a declarat ing. Radu BĂLĂU, director general al Grupului de Firme TCE Trei Brazi.

TCE 3 Brazi – PIONEER, parteneriat cu producţii record, ZCH NEWS - sursa ta de informații

“Clienţii noştri să se îmbogăţească de pe urma agriculturii”

“Vă mulţumim pentru că v-aţi făcut timp să fiţi astăzi alături de noi. Sperăm să plecaţi acasă cu o amintire memorabilă, în primul rând de ceea ce o să vă putem oferi ca noutăţi. Cred că răspunsul la întrebarea de ce TCE 3 Brazi – PIONEER, acesta este deja dat. Este unul singur: PIONEER este cel mai mare producător de seminţe din lume. Nu putem avea colaborări decât cu companii mari, ca TCE 3 Brazi, şi ca multe alte  companii din ţară şi din lume, care nu fac altceva decât să dea valoare produselor noastre. Orice sămânţă, oricât de multe calităţi benefice ar avea, nu poate să-şi atingă performanţa pentru care a fost creată de cercetători decât dacă îi oferim o tehnologie maximă. Aici o să vedeţi o oază de tehnologie în agricultură: porumb care a avut tot ce îi trebuie. Degeaba spunem noi, sămânţa face diferenţa în orice condiţii, dar dacă îi dăm ceea ce îi trebuie, ajungem să ne şi hrămim de pe urma culturilor agricole, pentru că ceea ce ne dorim noi pentru clienţii noştri este să devină profitabili şi să se îmbogăţească de pe urma agriculturii. Acesta, sperăm noi, trebuie să fie viitorul dvs. şi a copiilor dvs. Cu cât fermierii din ţară vor fi mai bogaţi, cu atât această ţară va fi mai bogată, iar noi toţi vom trăi mai bine”, a precizat Maria CÂRJĂ, director marketing la firma PIONEER.

TCE 3 Brazi – PIONEER, parteneriat cu producţii record, ZCH NEWS - sursa ta de informații

“Nici în visele cele mai frumoase nu vedeam astfel de realizări”

“Mulţumesc colegilor de la PIONEER pentru această oportunitate de a fi astăzi în parteneriatul dvs. de aici. Şi nu spun decât atât: o strategie extraordinară condusă de PIONEER, cu soluţii tehnologice de la DUPONT, iar de la AECTRA produse pentru protecţia plantelor, pentru nutriţie şi stimularea creşterii, administrate toate de oameni gospodari la TCE 3 Brazi, pe care vă rog să-i aplaudăm pentru rezultatele obţinute. Mulţumesc!”, a menţionat ing. Dan POPESCU, director general al firmei AECTRA.

TCE 3 Brazi – PIONEER, parteneriat cu producţii record, ZCH NEWS - sursa ta de informații

“Mulţumesc invitaţiei primite. Am primit sarcină din parte colegilor mei din Insula Mare să transmit celor de la Zăneşti o zi minunată, iar Dumnezeu a dat-o! Sper să fie o reuşită şi sper că aşa se va întâmpla. Am avut curiozitatea şi am parcurs deja din ceea ce dvs. urmează să vizitaţi şi veţi vedea lucruri extraordinare, pentru că firma PIONEER este capabilă să producă ce este mai bun şi mai nou în materie de sămânţă. De asemenea, firma DUPONT vine cu celelalte imputuri pentru agricultură. Sunt bucuros că astăzi revin la Zăneşti, locul de unde practic am plecat şi vreau să vă asigur că nici în visele mele cele mai frumoase nu vedeam astfel de realizări pe care le constat aici şi pentru care mă bucur. Sper să se întâmple şi în alte locuri în ţară ceea ce se vede aici. Vă doresc mult succes şi felicit încă o dată organizatorii pentru lucrurile deosebite pe care le-au făcut aici”, a spus dr. ing. Lucian BUZDUGAN, director generala al  firmei AGRICOST (Insula Mare a Brăilei).

Constantin NEGRU

Articolul precedentNemulțumirile primarului Harpa
Articolul următorCimentul Bicaz : 60.000 lei de la Consiliul Județean