Tată înjunghiat de un copil de 14 ani, pentru că se certa cu mama

O agresiune în care un copil, care n-a împlinit încă 14 ani, este mai mult victimă decât autor, a avut loc, în seara de 13 mai, la Sagna. Băiatul, traumatizat de veșnicele certuri dintre părinți, și cu o acumulare de tensiune mai mare decât puterea de autocontrol, a pus mâna pe un cuțit și și-a înjunghiat tatăl, care adormise, după un nou scandal în familie. Ambulanța, anunțată la ora 20:00, a preluat bărbatul, în vârstă de 34 de ani, și l-a transportat la Spitalul Municipal Roman. După ce i s-au acordat îngrijirile necesare pentru plăgile cervicale pe care le avea, pacientul a fost transferat la Iași.

Tată înjunghiat de un copil de 14 ani, pentru că se certa cu mamaBineînțeles, au fost anunțați și polițiștii, care au deschis un dosar penal în cauză. Având în vedere că băiatul nu a împlinit vârsta la care răspunde penal, soluția va fi stabilită prin parchet și nu poate fi decât clasarea. Problema de fond este însă copilul, care evident nu se dezvoltă într-un mediu normal, și are nevoie de ajutor. De la o instituție specializată pentru că, după cum se vede, proprii părinți au un mare deficit în a gestiona relații de familie. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora