Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ a pregătit pentru Sfânta zi a Crăciunului o serie de 4 recitaluri excepţionale, oferite, în ordine cronologică, de pietreanca Ştefania Andone, Los Anonimos, Free Deejays şi What’s Up. Totul se va petrece pe scena de la Curtea Domnească, începând cu ora 18:00. Prezentarea programului va fi făcută, ca și în seara de ajun, de către Daniel Buzdugan și Talida Cozma.
ŞTEFANIA ANDONE
Este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Petru Rareș din Piatra Neamț, profilul mate-info. A început să cânte înca de la grădință, fără să moștenească pe cineva din familie. Treptat muzica a devenit un hobby și un mod deosebit de petrecere a timpului liber. Ambiția și pasiunea pentru cântat au impulsionat-o să urmeze cursuri de canto în particular pentru a-și îmbunatăți calitățile și pentru a putea folosi la maximum talentul cu care a înzestrat-o natura. A participat la foarte multe Festivaluri Naționale și Internaționale și are un palmares bogat ce cuprinde premii, medalii și trofee. Anul acesta și-a adaugat în palmares încă patru trofee la Festivalul ”ANDANTINO”, Festivalul ”EU VREAU SĂ FIU O STEA”, Festivalul ”CANTEC DE STEA” și a fost în finala Concursului ”ELEVII NEMȚENI AU TALENT”. Participă cu mult drag la manifestările organizate de autoritățile locale. În ultimii 5 ani nu a lipsit de pe scena amenajată pe platoul de la Curtea Domnească cu ocazia Spectacolelor de Revelion. Pentru aceste evenimente are un repertoriu special care cuprinde mai multe genuri muzicale (pop, rock, etno, etc.). “Sunt fericită că în ziua Sfântă de Crăciun am ocazia să cânt pentru toți nemțenii care doresc să petreacă în centrul Municipiului Piatra Neamț o seară magică oferită de organizatorii Târgului de Crăciun. Îmi doresc ca publicul prezent să fie bine dispus, să uite de problemele cotidiene și să ne bucurăm împreună de feeria sărbătorilor de iarnă”.
LOS ANONIMOS
Trupa ”Los Anonimos”, a apărut în primăvara anului 2011. Muzica celor de la ”Los Anonimos” îmbină exoticele acorduri de gipsy-flamenco, cât si ritmurile balcanice, din acest punct de vedere fiind singura formație de acest gen din peisajul muzical românesc. Formația s-a facut cunoscută prin concertele exceptionale care au avut loc în in diferite cluburi din tara sau la evenimentele hi-class. În toate aparițiile scenice, ”Los Anonimos” propagă o atmosferă incendiară, distracția atingând valențe foarte înalte, fiind astfel considerată ”O trupa de Show”, motiv pentru care formația este foarte des invitată în platourile emisiunilor de divertisment. În repertoriul lor găsim cele mai cunoscute cover-uri românești și internaționale, dar și melodii proprii, care prin simplitatea si farmecul lor, sensibilizeaza ascultatorii. Componenţa trupei “Los Anonimos”: Geo Pahome – solist vocal, Paola Ghivirigă – solistă vocala, Cătălin Barna – clape şi chitară clasică, Bogdan Aflorei – chitară electric, Iulian Stoica – chitară bass, Mircea Harabagiu – tobe, Adrian Bulai – trompetă, Bogdănel Mantu – percuţie, Andrei Anghel – clarinet şi saxofon, Sorin Găburoi – trombone.
What’s UP
What’s UP (Marius Ivancea) s-a nascut pe 8 februarie 1989, in Bucuresti. Inca din copilarie, muzica a fost cea mai placuta joaca. La varsta de 8 ani, a scris primele versuri si, de atunci, scrie fara oprire. La 13 ani a pasit pentru prima oara intr-un studio muzical si un an mai tarziu a devenit textier la Atomic TV. La varsta de 17 ani, What’s UP a scos primul sau videoclip. Nu mult timp dupa, postul Atomic TV s-a inchis, moment in care What’s UP ia o pauza si-si continua studiile. Cativa ani mai tarziu, artistul a simtit ca trebuie sa-si urmeze visul si s-a reapucat de muzica, mult mai serios de aceasta data. Indragostit de productie, la inceputul anului 2011 infiinteaza Moondust Production si se inchide in studio alaturi de proaspata sa echipa. La scurt timp, proiectele au inceput sa apara printre care si pachete muzicale pentru emisiuni televizate ( Kanal D, Antena 1, Euforia TV). La varsta de 22 de ani, What’s UP scoate prima piesa de succes – ”Habar n-ai tu”, in colaborare cu Maximilian, moment in care anunta primul sau album – Povestea inimii. Dupa acest featuring, What’s UP apare alaturi de Sisu in proiectele “Mintea mea” si “Daca vrei”, iar mai apoi cu DOC, pentru piesa ”Ceai”, care se bucura de un real succes. Si pentru ca nu are stare, What’s UP introduce un nou concept in Romania, Music-Video Serial, intitulat Viata cu Wass, care are deja doua episoade (“De azi pe maine” si “Europa vino-ncoace”). Notorietatea sa creste in momentul lansarii hitului “K la meteo”, un super featuring cu Andra, piesa ce devine unul dintre hiturile anului 2012 si pentru care What’s UP primeste numeroase premii. Tot in 2012 colaboreaza cu Iony si Cabron pentru hitul “Iarna pe val”. In 2013 urmeaza 4 mega colaborari. Prima dintre ele este single-ul “In lipsa ta”, alaturi de sexy-diva Andreea Banica. Cea de-a doua este “Cu drag”, featul cu ADDA. Piesa “Arme” este colaborarea dintre What’s UP si Amna, iar dupa colaborari cu 3 artiste, What’s UP a dedicat piesa “Scumpa domnisoara”, feat. UDDI, tuturor doamnelor si domnisoarelor de pretutindeni. “Taxi” este mega-hitul ce marcheaza primul single solo al artistului, piesa care cucereste topurile muzicale si care reprezinta capul de afis al unui turneu prin orase din Romania, in 2014. Dupa ce a cucerit topurile muzicale cu primul sau single, solo, “Taxi”, mega-hit-ul fredonat de toata tara in ultimele luni, What’s UP lanseaza o noua piesa alaturi de Cat Music, care se preconizeaza ca va fi pe buzele tuturor in perioada urmatoare – “Tanar si nebun (Traieste-ti viata!)”. In 2015 – What’s UP nu avea cum sa lanseze o alta piesa decat una „Bine”. Noul single semnat What’s UP a depasit in cateva luni 10 milioane de vizualizari si s-a clasat saptamani la rand in top 10 piese difuzate la radio si T V. Februarie 2016 – Daca in 2014, What’s Up pornea cu taxiul in cautarea marii iubiri, in 2016 a ajuns la “Piesa mea de dor”, pentru a continua seria melodiilor de succes. Octombrie 2016 – What’s Up colaboreaza cu Cristina Vasiu pentru single-ul “Hot de inimi”, melancolia unei ‘povesti ca un vis’ si entuziasmul unei revederi.