Târgu Neamţ: Trofeul Cetății la rugby feminin, ediţia a II-a

tg rugby 01Vineri, 28 august, cu începere de la ora 17.00, la Stadionul „Cetatea” din Târgu-Neamț, va avea loc cea de-a doua ediție a Trofeului Cetății la rugby feminin copii și juniori.

La această competiție vor participa echipele Venus Temad junioare, Venus Rifil Târgu-Neamț copii, Venus Răucești cadete, Parohial Ștefan cel Mare București junioare și Parohial Ștefan cel Mare București cadete.

În cadrul competiției echipele participante vor fi premiate de organizatori cu Cupa Rifil, Cupa Temad, Cupa Dinamic 92, Cupa TCE 3 Brazi și Cupa Cibibon.

Antrenorul și organizatorul competiției, profesor Eusebiu Popa ne-a declarat că la această ediție echipele participante vor da totul pe teren.

„Cu eforturi susținute am reușit să organizăm cea de-a doua ediție a Trofeului Cetății. Pe această cale vreau să mulțumesc sponsorilor, dar și Primăriei Târgu-Neamț, Clubului Sportiv Școlar pentru suportul logistic și material pe care ni l-a oferit. Sperăm să fie meciuri frumoase și așteptăm toți iubitorii acestui sport să vină la stadion să încurajeze aceste fete minunate care practică acest sport”, ne-a precizat prof. Eusebiu Popa, antrenorul echipei Venus Temad Piatra-Neamț. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Județul Neamț cel mai îmbătrânit din cea mai tânără regiune!

Regiunea Nord-Est este recunoscută oficial ca fiind cea mai...

VIDEO-FOTO. Știre actualizată. Accident grav la Vânători Neamț

Actualizare: „În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat...

Cât costă rovinieta de la 1 octombrie

De astăzi, joi – 1 octombrie 2026, tariful pentru rovinietă se modifică, șoferii de autoturisme vor plăti rovinieta în funcție de durată și de norma de poluare a vehiculului. Noua grilă introduce tarife distincte pentru tipuri de mașini diferite: mașinile electrice, Euro VI, Euro V-IV și Euro III-0. Tarifarea nouă se face după o directivă europeană, pe principiul „poluatorul plătește”.