Un echipaj al poliției rutiere din Târgu Neamț a oprit în trafic, vineri seara, 1 iulie, un șofer, în vârstă de 28 de ani, care conducea un autoturism pe strada Alexandru cel Bun, din localitate.

Comportamentul nefiresc al tânărului i-a determinat pe polițiști să-l testeze cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă la cannabis.

Polițiștii l-au condus la spital, conform procedurilor în astfel de situații, unde i s-au prelevat mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

Acum șoferul are dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. Pentru astfel de infracțiuni, Noul Cod Penal prevede pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă.

A.C.

Articolul precedentCOD PORTOCALIU Instabilitate atmosferică în zona de munte a judeţelor Bacău, Neamţ şi Suceava
Articolul următorVIDEO. Victimele scăldatului: doi frați – fata salvată, băiatul de negăsit!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.