Luni, 18 ianuarie a fost prima zi de activitate a centrului de vaccinare destinat etapei a doua de vaccinare a populaţiei din oraşul Târgu Neamţ şi mai multe comune limitrofe (Timişeşti, Grumăzeşti, Petricani, Ţibucani, Păstrăveni, Agapia şi Urecheni).

În prima zi au fost deja programate 60 de persoane, iar până la ora 12 s-au vaccinat 21 de persoane.

La ora când am ajuns noi un cuplu de pensionari tocmai se pregătea de vaccinare. „Mă vaccinez pentru a nu mă îmbolnăvi. Ar trebui să se vaccineze şi cei care sunt împotriva vaccinării. Dar e treaba lor”, ne spune bărbatul.

„Copiii noştri ne-au îndemnat să mergem să ne vaccinăm ca să ne imunizăm. La un bloc vecin multe persoane au fost infectate, s-au simţit rău şi au fost duse la spital la Piatra Neamţ. Şi am şi nişte cunoştinţe care au decedat din cauza acestui virus. Şi am zis să venim şi noi să ne vaccinăm”, ne spune şi doamna.

Şi marţi, 19 ianuarie sunt programate un număr de 60 de persoane pentru vaccinare.

Programul la centrul de vaccinare a populaţiei de la sala de sport este în intervalul orar 8 – 20.

C.T. STURZU

Articolul precedentDoze pentru vaccinarea a 60 de persoane pe zi, în Neamț
Articolul următorOficial: Medii încheiate cu două note semestrial, 8 săptămâni pentru recuperarea materiei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.