Târgu Neamţ: Patru blocuri de locuinţe sociale în cartierul Blebea

Târgu Neamţ: Patru blocuri de locuinţe sociale în cartierul BlebeaConstruirea a 4 blocuri, cu 80 de locuinţe sociale, este preconizată a începe la Târgu Neamţ în luna mai 2020. Anunţul a fost făcut în şedinţa de îndată a Consiliului Local de săptămâna trecută, când a fost votat proiectul privind aprobarea devizului general actualizat după încheierea contractelor de achiziţie publică pentru obiectivul de investiţii: Blocuri de locuinţe sociale (80 apartamente) Târgu Neamţ.

„Este vorba despre aprobarea devizului general, în care valorile estimate iniţiale au fost înlocuite cu valorile rezultate în urma procedurilor de achiziţie publică. Contractele care au modificat devizul general sunt cele pentru execuţia lucrărilor, a proiectării şi a diriginţiei de şantier. Devizul urmează a fi trimis la Ministerul Dezvoltării, pentru a fi aprobate şi sumele alocate investiţiei pentru anul în curs. În luna mai se vor începe lucrările de execuţie a investiţiei, dar după aprobarea sumelor de Ministerul Dezvoltării”, a explicat în şedinţă ing. Sorin Durbacă, şeful Departamentului de Investiţii din cadrul primăriei.

Contractul de finanţare a proiectului a fost semnat pe 10 iulie 2019, de către primarul Daniel Harpa şi ministrul Dezvoltării de la acea vreme, Vasile Daniel Suciu.  Valoarea totală a investiţiei este de 19.736.753 de lei (inclusiv TVA), din care 3.619.857 lei cofinanţare de la bugetul local, iar diferenţa de 16.116.796 lei finanţare de la bugetul local.

„După mai multe eforturi ale administraţiei locale, pentru că astfel de proiecte sunt greu de realizat necesitând foarte mult de scris la ele, am reuşit să ne apropiem de termenul de începere a execuţiei acestor locuinţe sociale. Mulţumesc guvernului PSD de la data semnării proiectului, în iulie 2019 şi domnului Ionel Arsene, pentru sprijinul acordat în accesarea acestor fonduri guvernamentale. Avem în vedere şi în continuare să accesăm fonduri pentru construcţia altor locuinţe sociale şi ANL în oraşul nostru”, ne-a declarat primarul Daniel Harpa.

Cele 4 blocuri vor fi construite de societatea Conest Iaşi şi vor fi amplasate pe str. Vânătorului, din cartierul Blebea. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău. Persoană înecată în Siret – intervin pompierii militari

Militarii din cadrul ISU Bacău au fost solicitați să...

Începe runda a doua a Bacalaureatului!

Candidații care nu au reușit din prima să obțină...

Patru intervenții ale Salvamont Neamț într-o oră. Ultimul apel pentru o fetiță cu o rană profundă

Duminică, 2 august 2026, într-o singură oră, personalul Salvamont...