PNL Târgu-Neamț, în frunte cu co-președinții Traian Humulescu și Aurel Aciocârlănoae, au sărbătorit 100 de pensionari cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. La eveniment au participat și co-președintele PNL Neamț, Alexandru Drăgan , consilieri locali PNL Maria Vrînceanu, Daniel Turluianu, Daniel Boca, Daniel Cozma, Luca Dorica și Ion Burlacu. Cei 100 de pensionari au avut parte de muzică, masă și trandafiri oferiți doamnelor de către cei doi co-președinți.
Traian Humulescu: „Ne bucurăm de prezența în mijlocul nostru în această zi importantă a domnului președinte PNL Neamț, Alexandru Drăgan și-i mulțumim pentru prezență. Domnul președinte Cozmanciuc nu a putut veni în această seară, aici, dar vă urează tuturor multă sănătate. Vă simțim aproape și vrem să vă simțim și de aici , încolo. Văd chipurile părinților mei, a dascălilor , a modelelor pe care le-am avut în viață și în profesie. Vă doresc petrecere frumoasă. La Mulți Ani!”.
Alexandru Drăgan: „Pentru mine, oamenii de vârsta a treia, oamenii înțelepți, sunt ca și sfinți. Ei au suferit pentru această țară. Din păcate, guvernanții noștri au uitat de ei. Datorită lor suntem noi astăzi. Oameni luminoși la față, parcă coborâți de pe icoană. Pe cei tineri trebuie să-i educăm, dar pentru oamenii de vârsta a treia nu mai există decât o dimensiune. Dimensiunea timpului. Pentru pensionari guvernanții ar trebui să le creeze o viață mai liniștită”. (C.T. STURZU)