Luni, 14 septembrie, odată cu începerea noului an școlar la Târgu-Neamț, elevi, dascăli, părinți și politicieni au găsit prilejul să se întâlnească pentru a ura mesaje de mulțumiri și de mai bine. Așa se face că încă de la ora 8:30 primarul Daniel Harpa, viceprimarul Traian Humulescu, city-managerul Vasile Apopii și consilierii locali Vasile Dron și Aurel Aciocârlănoae au participat la festivitățile de la Grădinița Nr. 1. După o scurtă vizită în clasele grădiniței care i-au impresionat plăcut pe cei din administrația locală, s-a trecut la discursuri. După mulțumirile adresate de directoarea grădiniței către administrația locală, a urmat discursul edilului.
„Vă urez un bun venit și sper că, împreună cu echipa mea de la primărie, am reușit să oferi condiții cât mai bune pentru copiii dv. Vă urez mult succes și multă sănătate”, a spus primarul Harpa.
Și viceprimarul Humulescu a dorit să adreseze câteva cuvinte: „Luna septembrie vine cu emoții și bucurii, doresc cadrelor didactice de aici multă sănătate și dăruire. Copiilor le spun să fie ascultători, iar părinților le spun să nu uite că cea mai mare investiție este în copii”.
În tot acest timp, păpușa Pogany își făcea nestingherită numărul, spre deliciul celor mici.
Următoarea vizită a oficialilor a fost la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2. Aici, directorul școlii a ținut să mulțumească administrației locale pentru implicarea în bunul mers al actului educațional prin investiții. După oficierea unei slujbe de către un sobor de preoți au urmat binecunoscutele discursuri.
„Vă urez din tot sufletul un bun venit la deschiderea noului an școlar. Sper că suntem la înălțime. Doresc multă sănătate tuturor. Atât eu, cât și echipa din primărie, domnii consilieri locali și domnul viceprimar vom face tot posibilul să nu vă dezamăgim”, a spus edilul.
„Vă doresc tuturor putere, răbdare și dăruire în noul an școlar care a început , iar elevilor rezultate cât mai bune la învățătură”, a spus și viceprimarul.
Au urmat vizite la Colegiul Tehnic „Ion Creangă”, la Școala Humulești, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și, nu în cele din urmă, la Liceul Economic „Vasile Conta”.
În concluzie, la Târgu-Neamț noul început de an școlar s-a desfășurat așa cum era previzibil, cu festivisme, discursuri, voie bună și cam atât. (C.T. STURZU)