Pompierii au fost alertați, în dimineața de 21 iunie 2019, prin apel la 112 ,despre o posibilă scurgere de gaz metan pe strada Ștefan cel Mare, în orașul Târgu Neamț. Din primele informații, se pare că un muncitor de la compartimentul de întreținere a spațiilor verzi a lovit o țeavă de gaz metan.

pompieri e1561100611482

Imediat după apelul la 112, din jurul orei 9, la fața locului a ajuns un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere. „Prin apelul la 112 s-a sesizat că miroase a gaz, după ce a fost atinsă o țeavă de gaz metan, pe strada Ștefan cel Mare, în orașul Târgu Neamț. Echipajul de pompieri a ajuns la locul solicitării și asigură măsurile PSI”, a precizat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Echipa de intervenție a furnizorului de gaz a ajuns, de asemenea, la fața locului, s-a oprit alimentarea cu gaz și se fac verificări pentru identificarea posibilelor scurgeri.

(C.I.)

Articolul precedentNadina Simion – liberată condiționat din Penitenciarul Gherla
Articolul următorPrimarul de Piatra Neamț: ”E nefiresc ca, atunci când oamenii așteaptă ajutorul autorităților, prefectul să se certe cu primarul și consilierii locali”