Faza regională a concursului național de dans “Împreună pentru viitor” va avea loc sâmbătă, 5 mai, de la ora 10:00, pe scena Casei Culturii “Ion Creangă” din Târgu Neamț. Sunt anunțate formații ale școlilor din județele Iași, Suceava, Botoșani, Vaslui și Neamț, din care fac parte elevi cu nevoi speciale și elevi voluntari deopotrivă. Competiția se desfășoară pe două secțiuni – dans tradițional și dans modern – și are ca scop să ofere șanse egale tuturor copiilor, inclusiv celor cu dizabilități, dificultăți de învățare și adaptare școlară. Proiectul face parte din Strategia națională de acțiune comunitară inițiată de Ministerul Educației Naționale și implementat de Inspectoratul Școlar Judeţean Neamț. (C.I.)