20200316 133520Motelul „Casa Arcaşului”, una dintre cele mai vechi unităţi de alimentaţie publică din Târgu Neamţ îşi va suspenda activitatea pe o perioadă nedeterminată. Conducerea SUPERCOOP Târgu Neamţ, în administrarea căruia se află cunoscutul motel, a luat această decizie ca urmare a situaţiei şi restricţiilor create de virusul Covid-19.

Este o măsură de prevenţie, pentru a ne proteja atât clienţii, cât şi angajaţii. E mai indicat să luăm măsuri de prevenţie în astfel de situaţii. Sperăm ca această pandemie să nu ne afecteze zona şi să putem reîncepe activitatea cât mai curând. De altfel, noi nu am suspendat activitatea tuturor punctelor de lucru pe care le avem în Târgu Neamţ. Librăria Ion Creangă, secţia de lactate şi magazinul de electrice funcţionează conform programului, dar am impus câteva reguli elementare de igienă şi restricţii cu privire la numărul clienţilor în aceste puncte”, ne-a declarat Ionuţ Florescu, preşedintele SUPERCOOP Târgu Neamţ.

În ultimele zile mai multe pensiuni din zona Târgu Neamţ au decis să-şi suspende activitatea, cum ar fi Pensiunea „Aristocratis”, Pensiunea „Văratec”, Pensiunea „La Cetate” sau Pensiunea „Casa Afetelor din Pipirig”.

C.T. STURZU

Articolul precedentMăsuri adoptate prin decretul privind starea de urgență
Articolul următorCoronavirus: Echipele medicale din Neamț au testat 30 de persoane aflate în izolare acasă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.