Scandalurile între familiile de romi din Vânători Neamţ au devenit o “tradiţie” ce ţine de… culoarea locală. Fie că este vorba despre poveşti de dragoste, despre averi sau teritorii de împărţit ori alte motive, certurile cu scântei se soldează cu intervenţii ale forţelor de ordine sau, în acest caz, cu chemarea unui elicopter SMURD. Că totul costă, nu contează pentru niște spirite libere și încinse.
Duminică 18 septembrie, un astfel de scandal între membrii aceleaşi familii a degenerat într-o bătaie între nepotul de 21 de ani şi unchiul de 30 de ani. Probleme de familie mai vechi ar fi condus la un nou conflict între cei doi. Punctul culminat a fost atins în momentul în care primul a luat un lemn cu care l-a lovit pe unchiul său în creştetul capului. Ca urmare a hematomului cerebral posttraumatic suferit, bărbatul de 30 de ani a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul de Neurochirugie Iaşi, unde urmează să fie operat, potrivit informaţiilor furnizate de Radu Roibu, purtătorul de cuvânt al SAJ Neamţ.
Transportul cu elicopterul a fost solicitat chiar pe finalul codului portocaliu de vânt puternic, în jurul orei 16,00, însă aeronava a ajuns cu bine la Iaşi.
În ciuda suferinţei, bărbatul de 30 de ani a refuzat să depună plângere împotriva nepotului agresor, în schimb poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva acestuia, dat fiind faptul că viaţa unchiului a fost pusă în pericol.
Poliţiştii continuă cercetările într-un dosar penal, pe numele tânărului de 21 de ani, pentru violență în familie.
Angela Croitoru