Consilierii locali din Târgu Neamţ au alocat în şedinţa extraordinară de marţi, 14 aprilie, 30.000 de lei, pentru derularea programului pilot de distribuire a pachetelor cu produse alimentare pe perioada stării de urgenţă. Banii vor ajunge la Direcţia de Asistenţă Socială (DAS), pentru achiziţionarea pachetelor alimentare.
“Pe perioada stării de urgenţă am întâlnit cazuri deosebite de persoane care şi-au pierdut locul de muncă şi ca atare am făcut această solicitare primăriei. Vom oferi aceste pachete familiilor cu minim două persoane şi cu un venit lunar de sub 1.000 de lei, către persoane care au împlinit vârsta de pensionare care se află în izolare socială sau nu au susţinători legali şi nu au alte venituri. Pachetele vor conţine alimente de bază, ulei, pastă de tomate, peşte, fasole, pate, mazăre, paste făinoase, făină, mălai, un pachet care va avea un preţ de 75 de lei. Aceste pachete vor fi distribuite o singură dată pe lună, pe perioada stării de urgenţă. De aceste pachete vor beneficia aproximativ 200 de familii. Aici nu vorbim de familii care au intrat în şomaj tehnic şi care nu fac parte dintre cei care primesc ajutor social. Consider că este un ajutor bine venit”, a declarat Vlad Angheluţă, directorul DAS Târgu Neamţ.
“Consider că e necesar să sprijinim financiar acest program pilot al Direcţiei de Asistenţă Socială, ţinând cont de actuala situaţie în care se regăsesc destule familii. Este o perioadă dificilă pentru multe familii şi este mai mult decât necesar să le sprijinim. Un ajutor bine venit, care cu siguranţă le va fi de folos. Să sperăm că această stare de urgenţă nu va mai dura mult şi vom reveni la normalitate, la viaţa pe care am avut-o până acum. Transmit multă sănătate târgnemţenilor şi să fie convinşi că sunt alături de ei, şi la bine, dar mai ales la greu”, a transmis primarul Daniel Harpa. (C.T. STURZU)