Ce scrii în declarație ca să mergi la biserică pentru Paști. Sfânta Lumină va fi adusă credincioșilor

Ce scrii în declarație ca să mergi la biserică pentru Paști. Sfânta Lumină va fi adusă credincioșilor
foto Biserica Pogorârea Sfântului Duh

Paștile vor putea fi luate de credincioși de la biserică în zilele de vineri și sâmbătă, între orele 7-17. Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă și vin, va fi sfințită în Joia Mare, 16 aprilie, după Sfânta Liturghie și va fi ambalată igienic în pachete închise. Paștile vor fi distribuite în afara bisericilor, în locuri special amenajate, de personalul bisericilor și de voluntari, cu respectarea măsurilor de protecție și distanță socială de 2 metri.

Ca să evite amenzile, credincioșii vor trebui să completeze pe declarația pe proprie răspundere mențiunea „Pentru ridicarea Sfintelor Paști de la Biserica (se trece numele lăcașului de cult)” cea mai apropiată de locuința fiecăruia. Zonele de distribuție vor fi supravegheate de polițiști, jandarmi, polițiști locali, pentru asigurarea ordinii publice și respectarea măsurilor de protecție. Organizatorii vor avea măști, mănuși și o banderolă albă pe braț. Persoanele bolnave și cei cu vârste de peste 65 de ani vor primi Paștile acasă, cu ajutorul voluntarilor, care vor avea ecusoane. Împărțirea se va face vineri, sâmbătă sau duminică, 19 aprilie, începând cu ora 6.

Împărțirea Paștilor și aducerea Sfintei Lumini a Învierii a fost stabilită în urma unui acord încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne. Lumina va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara, 18 aprilie și va fi distribuită delegațiilor eparhiilor la Aeroportul Otopeni. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor împărți Lumina Sfântă fiecărei parohii și cu voluntarii o vor duce credincioșilor care o așteaptă în fața caselor, cu o candelă sau o lumânare în mână. Voluntarii vor fi însoțiți de echipajele de poliție, jandarmi, care vor ajunge și la centrele de carantină. La bloc, este permis ca doar 3 locatari să aștepte afară, în fața scării, să ia Lumina și apoi să o împartă celorlalți vecini, după cum a precizat ministrul Marcel Vela.

(C.I.)

Autor:

Ultima ora

Avertizări meteo de caniculă și vijelii

Ultima săptămână din luna iunie aduce vreme deosebit de...

Recorduri bahice descoperite pe șoselele Neamțului. Fără permise, dar băuți strașnic

Polițiștii din cadrul Compartimentul Rutier Bicaz au depistat, la...

Subiectele la Evaluarea Națională – proba la Limba și Literatura Română

Prima probă a Evaluării Naționale 2026, la Limba și...

CS Condor Piatra-Neamț, din nou pe podiumul Campionatului Național U12 la tenis masculin

Clubul Sportiv Condor Piatra-Neamț, coordonat de antrenorul Romeo Stoica,...