Târgnemțenii vor spaţii verzi şi de recreere

spatii verzi3

Într-un sondaj realizat de Asociația Umanitară „Căi deschise. Open ways”, târgnemțenii au solicitat cât mai multe spații verzi și de recreere. Una dintre dorințele locuitorilor oraşului de sub Cetate intervievați a fost și cea cu privire la modernizarea digului de pe malul drept al Ozanei, prin iluminarea acestuia, astfel încât cei dornici de mișcare să se poată plimba sau alerga în timpul liber. Alți cetățeni doresc cât mai multe spații verzi în fața blocurilor sau gospodăriilor, în acest sens organizându-se și un concurs „Cel mai frumos cartier”. S-a mai cerut, de asemenea, înființarea unei fanfare, care să cânte, la fiecare sfârșit de săptămână, în Parcul de sub Cetate, în prealabil cu alte activități artistice. De asemenea, cei intervievați își mai doresc stimularea elevilor de a practica arta populară, ba chiar să se introducă în școli o materie care să-i inițieze în arta populară. Şi Spitalul Orășenesc „Sfântul Dimitrie” se află în atenția târgnemțenilor. Aceștia vor să se facă mai multe investiții la această instituție. Reprezentantul primăriei, consilierul juridic Emil Buduroi, i-a asigurat pe locuitorii oraşului de totala implicare și continuare a investițiilor la spital, chiar dacă lipsa banilor este o problemă acută cu care se confruntă primăria. Alte dorințe ale târgnemțenilor se referă la existența unui psiholog și consilier școlar în fiecare școală, dar și o parcare auto în vecinătatea Clubului Copiilor. (C.T.S.)

Autor:

Ultima ora

Reducerea accizei la motorină rămâne la 25% până la sfârșitul lunii

Reducerea cu 25% a accizei la motorina standard va...

Neamț. Tânăr din Bacău, prins în flagrant, când fura dintr-un autoturism

Luni, 14 septembrie, la prânz, un echipaj din cadrul...

Accident la Oniceni. O femeie însărcinată a fost rănită

O femeie însărcinată în 8 luni a fost rănită...

Neamț. Oamenii din spatele uniformelor. Marius Catană: Nu toți eroii poartă pelerine

Duminică, 13 septembrie, s-a sărbătorit la nivel național Ziua...

Noi imagini de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Prinde contur nodul rutier Roman – Sud

DRDP Iași publică noi imagini care surprind evoluția lucrărilor...

Accident la Oniceni. O femeie însărcinată a fost rănită

O femeie însărcinată în 8 luni a fost rănită...

Neamț. Oamenii din spatele uniformelor. Marius Catană: Nu toți eroii poartă pelerine

Duminică, 13 septembrie, s-a sărbătorit la nivel național Ziua...

Noi imagini de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Prinde contur nodul rutier Roman – Sud

DRDP Iași publică noi imagini care surprind evoluția lucrărilor...

Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat

1.Organizatorul licitaţiei: DIRECŢIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul in Piatra...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...