Tare ca Piatra, la a opta ediție

festival tare ca piatra

Sâmbătă, 20 iulie, va debuta, la Piatra Neamț, a opta ediție a Festivalului „Tare ca Piatra”, festival internațional de sport, dedicat amatorilor și profesioniștilor. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Piatra Neamț și Perla Invest și presupune dezvoltarea mai multor tipuri de activități sportive, în aer liber. „Tare ca Piatra” va avea loc pe parcursul a două zile, pe platoul Curții Domnești (unde organizatorii vor instala un teren de baschet și un skate parc) și pe câteva din traseele montane din împrejurimile municipiului Piatra Neamț. Pînă la această data, la festivalul sportiv „Tare ca Piatra” s-au înscris aproximativ 200 de persoane, din mai multe țări din Europa, activitățile sportive desfășurîndu-se pe mai multe categorii de vârste. Câștigătorii concursurilor vor fi premiați în bani și articole sportive, iar ca o noutate, la această ediție, va participa și gruparea We Tour, grupare formată din 50 de sportivi profesioniști din toată Europa.

Sâmbătă, 20 iulie, la ora 20, în cadrul aceleiași manifestări va avea loc și o petrecere, la Curtea Domnească, unde pot veni amatorii de sport și nu numai. (I. CĂLIN)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...

    VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

    Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...

    „Zboruri”, concert, joi seară, la Cafeneaua Monotua din Piatra-Neamț

    Trei muzicieni din zone diferite — folk, etnojazz, muzică clasică și jazz —...

    Scandal într-un bar din Girov – doi tineri au fost reținuți

    O bătaie a izbucnit în seara de 7 octombrie, în jurul orei 18.00...

    Se schimbă vremea în Moldova: cald până duminică, apoi ploi și răcire de la începutul săptămânii viitoare

    Vremea rămâne mult mai caldă decât normal în Moldova până la sfârșitul săptămânii. Duminică vin ploile, iar de luni temperaturile scad, cu minime de până la 0 grade pe 14 octombrie.

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...