Criteriul înălţimii obligatorii a fost eliminat dintre condiţiile de admitere în şcolile Ministerului Afacerilor Interne, iar acest lucru deschide porţile spre cariera de poliţist şi celor mai mici de statură. În ziua de 22 noiembrie au fost publicate în “Monitorul Oficial” normele cu privire la introducerea traseului aplicativ pentru proba de verificare a aptitudinilor fizice la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și pentru cei recrutați în vederea ocupării prin concurs a unor posturi vacante.
“Prin introducerea traseului aplicativ la admitere se verifică aptitudinile fizice ale candidaților prin parcurgerea a 11 elemente de dificultate într-un timp de maxim 2 minute și 25 de secunde”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. “În aceste condiții parcurgerea noilor probe impune candidaților o anumită statură sau calități fizice deosebite pentru terminarea traseului aplicativ în timpul menționat. Eliminarea limitei de înălțime pentru candidați este în acord atât cu hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care recomandă MAI să elimine acest criteriu, cât și cu unele soluții pronunțate de diverse instanțe de judecată. Menționăm că o abordare asemănătoare a probelor sportive se regăsește și la admiterea în școlile ministerelor de interne din mai multe state europene, precum: Austria, Belgia, Canada, Olanda, Franța, Germania, Marea Britanie, Ungaria sau Spania”.
Până acum 225 de tineri din Neamţ au optat pentru şcolile de agenţi, cei mai mulţi (205) s-au înscris la Câmpina – unde sunt 1.300 de locuri, 18 la Cluj (300 de locuri) şi 2 la Oradea (280 de locuri). (C.M.)
Sa coboare din masini si sa vina seara pe Aleea Ulmilor vezi statia de microbuze zona bloc 40 si sa vada grupurile de tineri galagiosi
care lasa mizerii cat casa in urma nu fuga fuga cu masina .