Tânărul care a anunțat un accident la Tazlău a cerut să fie internat la psihiatrie

Polițiștii au stabilit că un tânăr de 19 ani, din Tazlău, este cel care a sunat la 112, în dimineața de 26 decembrie și a spus că s-a petrecut un accident grav, cu 4 victime, din care două au rămas încarcerate. La fața locului au fost trimise o autospecială de stingere, autospeciala de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj de poliție, care au constatat că nu este niciun accident.

Tânărul în cauză nu este la prima poveste de acest gen, dar se pare că nici nu este foarte sănătos. El nu figurează în evidențe cu probleme psihice, însă a provocat mici incendii prin comună doar pentru că-i place să vadă în acțiune echipajele de intervenție. În plus, are în antecedente o tentativă de suicid. De data aceasta a cerut el însuși să fie internat la psihiatrie. Polițiștii l-au amendat cu 500 de lei pentru alarma falsă. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora