O tânără de 24 de ani a fost accidentată grav, în după-amiaza de 8 noiembrie, în timp ce traversa strada Barajului din Bicaz, pe trecerea pentru pietoni din fața primăriei. Femeia a fost lovită de un microbuz de transport persoane condus de un bărbat, de 66 de ani, din Piatra-Neamț.
”Microbuzul circula pe cea de-a doua bandă a sensului de mers Piatra Neamț-Bicaz, iar polițiștii au stabilit că vizibilitatea șoferului a fost afectată de faptul că, pe prima bandă, în fața trecerii pentru pietoni era oprit un alt microbuz, pentru coborârea pasagerilor”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
”Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, iar cercetările continuă sub aspectul săvâșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.
Tânăra a fost transportată, inițial la spitalul din Bicaz, după care a fost transferată la Spitalul Județean de Urgență Neamț, unde medicii au stabilit că are mai multe leziuni, cea mai gravă fiind o fractură de gleznă dreaptă.
În seara de 8 noiembrie s-a produs un alt accident, tot pe o trecere pentru pietoni, de astă dată pe bd. Traian din Piatra-Neamț. Un bărbat, de 61 ani, din localitate, care conducea un autoturism pe str. Privighetorii, a virat dreapta pe bd. Traian, iar la trecerea de pietoni nu a acordat prioritate unei femei, de 64 ani, care era angajată în traversarea străzii. Imediat după accident, șoferul a ajutat victima să se urce în mașină și a transportat-o la spital. Femeia avea o fractură de tibie. Și în acest caz se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă. (C.M.; M.T.)