Tânăr în cătuşe după ce-a accidentat o femeie

tanar in catuseUn tânăr de 19 ani din comuna Crucea, judeţul Suceava, a fost reţinut, în seara de 28 iulie, după ce-a provocat un accident rutier şi a fugit, fără să-i pese vreo secundă de starea femeii pe care a lovit-o. Accidentul s-a produs pe strada Podul Verde din Vatra Dornei, unde o femeie de 33 de ani a fost acroşată de autoturismul tânărului, în timp ce traversa.

„În urma măsurilor operative întreprinse, polițiștii au reușit identificarea autoturismului implicat în eveniment, acesta fiind staționat într-o parcare din zonă și prezentând urme de accident, iar în apropiere a fost identificat şi conducătorul auto, un tânăr de 19 ani din comuna Crucea, care a recunoscut că el a condus mașina şi a părăsit locul faptei întrucât consumase băuturi alcoolice”, se arată în comunicatul Biroului de presă al Poliţiei Suceava.

„Victima și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru femeie și de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul tânărului de 19 ani, după care, la spital, celor doi, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.

Şoferului i s-a întocmit dosar penal şi a fost reţinut, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi (29 iulie) să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, cu propunere de arestare preventivă. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...