Tânăr de 20 de ani şi fată de 18 ani – reţinuţi pentru înşelăciune

escrociDoi tineri, un băiat de 20 de ani şi o fată de 18 ani, au fost reţinuţi de poliţişti, în seara de 1 octombrie, sub acuzaţia de înşelăciune. Alte două fete sunt şi ele cercetate în acelaşi dosar. Toţi patru au fost prinşi după ce un bărbat de 50 de ani din Agapia a sunat la poliţie, în jurul orei 22, şi a reclamat că a fost sunat de cineva care i-a spus că fiul lui a fost implicat într-un accident şi trebuie să dea neapărat 25.000 de lei, ca să scape fără dosar penal.

După finalizarea discuțiilor telefonice, în aproximativ 30 de minute, la locuința bărbatului din Agapia a sosit un autoturism, înmatriculat în Spania, din care au coborât un bărbat de 20 de ani și o femeie de 18 ani, care au fost reținuți de polițiști în vederea continuării cercetărilor, prejudiciul fiind recuperat în totalitate”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. ”În urma controlului efectuat în autoturism, au mai fost identificate alte două tinere de 18 și 19 ani. Polițiștii continuă cercetările aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, pentru vederea documentării întregii activități infracționale în cauză”. (C.M.)
 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...

Căutările bărbatului dispărut în Lacul Izvorul Muntelui continuă. Victima nu a fost găsită

Operațiunile de căutare a bărbatului dispărut în Lacul Izvorul...

FOTO. Suspect de trafic internațional de droguri arestat la Bacău

Un bărbat de 38 de ani a fost reținut...

Patru persoane au fost reținute după furtul unor baloți de fân

Patru persoane au fost reținute de polițiștii nemțeni, fiind...

VIDEO-FOTO. Accident la Săvinești

Un accident a avut loc în această după amiază,...