Oktoberfest la salarii pentru medici

mediciSalariile medicilor de familie și din ambulatoriu au fost majorate ca urmare semnării de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate a propunerii Colegiului Medicilor din România. Documentul a fost semnat vineri, 30 septembrie, urmând ca, prin aceasta, tot de la 1 octombrie să fie majorate și plățile pentru gărzile cadrelor medicale.

”Președintele CNAS mi-a spus că a semnat majorarea veniturilor, respectiv creșterea valorii punctului minim garantat per capita (pentru fiecare persoană înscrisă pe listă) și per serviciu la medicul de familie și per serviciu în ambulatoriu„, a explicat președintele CMR, Gheorghe Borcean, citat de News.ro.

Pentru medicii de familie, creșterea rezultă din valoarea punctului minim garantat per capita (număr de persoane înscrise pe listă) care va ajunge la 4,6 lei (de la 4,3), iar valoarea punctului minim garantat per serviciu va crește de la de la 2 lei la 2,1 lei. Creșteri similare au avut loc și în luna iulie: cu 13% pentru medicina de familie și cu 17% pentru ambulatoriu.

Tot din octombrie, se va aplica și majorarea remunerației pentru gărzile făcute de cadrele medicale, conform unei ordonanțe de Guvern. Astfel, un rezident de anul III, dintr-o unitate clinică, va avea 257 de lei net pentru garda din timpul săptămânii, iar o gardă pe timpul week-endului va fi plătită cu un spor între 50% și 100%. (M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...

    Ai treabă la Registrul Comerțului din Neamț? Din 15 octombrie, nu vei mai putea plăti la casierie

    Persoanele care au de achitat tarife pentru servicii ale Registrului Comerțului trebuie să-și...

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...