Tânăr care a furat motorină în Italia, prins la Doljești

Tânăr care a furat motorină în Italia, prins la DoljeștiUn bărbat de 31 de ani, din Doljești, care era căutat internaţional pentru comiterea infracţiunilor de furt şi nerespectarea regimului armelor, a fost prins în localitatea de domiciliu, de polițiștii de la Serviciul de Investigaţii Criminale și cei de la Secţia de Poliţie Rurală Sagna.

”Ancheta autoritățile italiene a relevat faptul că, în perioada 2012 – 2014, bărbatul a săvârşit mai multe fapte penale pe teritoriul Italiei, constând în portul fără drept de cuţit, deţinere de chei contrafăcute şi instrumente pentru efracţie, deţinere de bunuri provenite din infracţiuni şi furt de combustibil din rezervoarele ansamblurilor de vehicule staţionate în parcări publice”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.  ”Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, faţă de acesta fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, în vederea confirmării mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia”.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...