Aflându-ne la finalul acestei serii de tabere, organizate, sub denumirea “Rangerii Juniori” de către Administrația Parcului Național Ceahlău cu sprijinul Administrației Fondului pentru Mediu și a partenerilor noștri, complexul ArtEd Durău, echipa Parcului Național vrea să mulțumească elevilor ce ne-au oferit timpul lor, atenție și s-au implicat activ în activitățile organizate. Mai ales, mulțumim comunităților din care acești copii provin, comunități care sunt baza bunei lor educații și datorită cărora, într-o mare măsură, zona montană și muntele Ceahlău păstrează valori naturale și culturale peste timp. Pentru Administrația Parcului Ceahlău organizarea unei asemenea tabere tematice a reprezentat o oportunitate extraordinară de a promova și transmite o atitudine mai prietenoasă față de animalele și plantele care ne înconjoară și de a atrage de partea sa tineri ambasadori ai Parcului Național.
În perioada 26-28 septembrie 2025, a doua serie de 75 de elevi din Bicaz și Grințieș ne-au bucurat cu prezența și ne-au fost parteneri de dialog pe teme importante, dar în același timp teme de care oamenii mari, din păcate, nu mai au răbdare sau cărora nu le mai dau importanță:
- Cum și de ce cântă păsările?;
- Cum și ce fel de urme lasă animalele când calcă?;
- Ce rol au Rangerii Parcului Național și ce echipamente folosesc?;
- Ce putem face fiecare din noi să ajutăm în loc să distrugem Natura din jur și mai ales, de ce e important să o păstrăm;
- Cum putem mai bine prezice viitorul, urmărind horoscopul sau fiind atenți la ce plante și animale sunt în jur și ce fac ele acolo?
Parcul Național Ceahlău, situat în nord-estul României, în județul Neamț, este cunoscut pentru peisajele sale impresionante, flora și fauna bogate, cu numeroase elemente de bio și geodiversitate cu adevărat valoroase, precum și pentru traseele turistice atrăgătoare. Deși în ultima vreme devine foarte cunoscut mai mult pentru celebrele scări de pe vârful Toaca! Cu o suprafață de aproximativ 7.800 de hectare, Parcul Național este elementul central al Masivului Ceahlău, unul dintre cei mai spectaculoși munți din Carpații Orientali.
Programul taberei Rangerii Juniori a fost construit în jurul a patru ateliere interactive
Unul din ateliere a vizat familiarizarea elevilor cu diverse specii de animale protejate, de la amfibieni la păsări și mamifere și oferirea informațiilor necesare pentru ei să le poată identifica. Al doilea atelier a presupus o interacțiune cu instrumentele specifice unui naturalist și înțelegerea scopului pentru care Rangerii și biologii se apropie de animale și adună informații despre acestea. Aici au fost prezentate camere cu senzori, instrumente de capturat amfibieni și reptile, binocluri și lunete, chemători și sunetele diverselor specii de păsări pe care le urmăresc rangerii Parcului Național Ceahlău. Cât despre scopul pentru care utilizăm aceste instrumente …, o bună cunoaștere a speciilor de animale și plante care ne înconjoară ne poate ajuta direct, în a ne pregăti pentru o viață bună și prosperă, de ex. putem înțelege în timp real încălzirea climei sau migrația unor specii folositoare și putem să ne pregătim pentru o lume dinamică care nu ne va lua prin surprindere. Totodată putem construi măsuri prin care să păstrăm elementele de biodiversitate valoroase pentru identitatea culturală locală.
Al treilea atelier de biodiversitate a fost desfășurat în mijlocul pădurii, printr-o drumeție de jumătate de zi la Cabana Fântânele. Pe traseu am discutat despre tipuri de pădure (conifere și foioase și faptul că pădurile se mișcă – fagul profită de o climă mai caldă și înlocuiește bradul și molidul, despre rețelele dintre arbori formate din rădăcini și ciupercile micorizante, prin care aceștia se ajută reciproc, despre șopârle și căpușe și despre cum uneori trebuie să capturăm (cu responsabilitate) animale pentru a evalua starea de sănătate a unei populații. Desigur ultima parte a atelierului și posibilitatea de a atinge o șopârlă a reprezentat o aventură pentru mulți și cu siguranță partea cea mai interesantă a zilei.
În ultimul atelier de biodiversitate am discutat despre măsuri de conservare punând accent pe unele care pot fi făcute chiar de către copii, cum ar fi construcția de căsuțe pentru păsări sau utilizarea unor aplicații de identificat specii de păsări care pot colecta date valoroase despre dinamica nevăzută a naturii în contextul schimbărilor climatice. Desigur nu toate căsuțele de păsări sunt la fel, dimensiunea lor și a găurii de intrare fiind extrem de importante pentru a selecta speciile pe care ne dorim să le ajutăm.
Tot acum, pe baza unor serii de QUIZ-uri despre speciile cu care au făcut cunoștiință și despre Parcul Național Ceahlău, au fost selectați 18 ambasadori ai naturii și ai Parcului care au primit premii constând în cărți, determinatoare de păsări din România și orhidee din Ceahlău).
Atelierele interactive de biodiversitate au fost suplimentate de o suită de activități și programe educative și recreative, asigurate de partenerul Parcului Național Ceahlău, Tabăra ArtED Durău
Activitățile suplimentare au inclus exerciții de supraviețuire și orientare unde elevii au învățat abilități de bază pentru supraviețuirea în natură, cum ar fi construirea unui adăpost, aprinderea unui foc de tabără, găsirea surselor de apă potabilă și utilizarea unui compas pentru orientare; activități recreative și de team-building pentru a încuraja spiritul de echipă și colaborare cu jocuri de grup, probe de orientare și competiții sportive și un atelier de prim ajutor, cu informații necesare fie în drumețiile lor viitoare fie în viața zilnică.
Administrația Parcului Național Ceahlău nu poate decât să spere ca beneficiile participării la Tabăra Rangerii Juniori să fie numeroase și elevii să beneficieze de îmbunătățirea cunoștințelor despre mediu și conservarea naturii, de dezvoltarea abilităților practice și a încrederii în sine, de formarea unor relații de prietenie și colaborare cu alți tineri, de stimularea interesului pentru activitățile în aer liber și protecția mediului, de creșterea responsabilității și implicării civice.
Și pentru că nouă, rangerilor și personalului Administrației Parcului ne-a făcut mare plăcere să lucrăm, din nou împreună cu acești elevi, dorim să vă mulțumim în mod special, încă odată, dumneavoastră, domnilor și doamnelor profesorilor îndrumători, școlilor partenere și .
Sperăm să ne revedem curând pe potecile muntelui!
Liviu Moscaliuc, biolog, Direcţia de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău
*
Tabăra „Rangerii Juniori – Gardienii Naturii în Parcul Național Ceahlău” este un model de educație non-formală, o inițiativă ce vizează modelarea atitudinii și comportamentului tinerilor față de natură, prin oferirea unei experiențe educaționale unice, dincolo de granițele clasice ale școlii.
În cadrul activităților diverse ale taberei, cu accent pe conștientizarea ecologică și dezvoltarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător, elevii au descoperit că mediul nu este doar o noțiune abstractă, ci o parte vie a existenței cotidiene, iar principiile, atitudinea și comportamentul ecologic trebuie să devină o parte firească din modul lor de viață.
Prin educație experiențială, învățare practică și interactivă, direct în mijlocul naturii, elevii participanți s-au implicat activ la identificarea florei și faunei locale, au învățat regulile de bază ale traseelor montane și au deprins respectul pentru ariile naturale protejate.
Elevii au înțeles că „gardianul naturii” este un protector al echilibrului dintre om și natură, un apărător al vieții care are grijă de ceea ce ne oferă natura: viață, sănătate și frumusețe. Gardianul naturii poate fi oricine: de la rangerii care monitorizează speciilor, gestionează traseele și aplică regulile de conservare la ecologiști, voluntari de mediu, dar și simpli cetățeni care adoptă comportamente responsabile față de mediul înconjurător, acționând pentru a menține echilibrul natural, pentru a preveni distrugerea habitatelor și pentru a promova conservarea resurselor naturale.
De aceea, sperăm ca experiența „Rangerii Juniori” să nu se limitează doar la zilele petrecute în tabără, ci să aibă efecte de durată asupra copiilor, transformându-i în iubitori autentici ai naturii și în ambasadori ai mediului în comunitatea lor, ce vor transmite și altora valorile învățate.
ing. Adrian Catrinoiu,
Responsabil cu educația ecologică,
Serviciului de Administrare al Parcului Național Ceahlău
*
Tabăra ,,Rangeri Juniori”! Toamna ne-a fost ghid: exploratori în natură
Încă de la plecare, copiii erau entuziasmați de ideea unei tabere în mijlocul naturii, unde urmau să devină „micii exploratori” ai florei și faunei locale.
Programul a fost atent structurat de organizatori, în colaborare cu specialiști în protecția mediului și rangeri cu experiență în educația ecologică. Prima parte a taberei a inclus ateliere interactive, în care elevii au învățat despre speciile de animale și plante care trăiesc în zona Parcului Național Ceahlău. Cu sprijinul specialiștilor, li s-au prezentat imagini cu mamifere, păsări, reptile și insecte locale, dar și cranii, urme și pene, toate autentice, menite să le stimuleze curiozitatea și spiritul de observație. Copiii au pus întrebări, au făcut legături cu ceea ce învățaseră la orele de științe și s-au bucurat să vadă că informațiile din manual prind viață în fața lor.
Ceea ce a urmat a fost cu adevărat memorabil: o expediție pe teren, alături de rangerii parcului. Înarmați cu binocluri și mult entuziasm, copiii au pornit pe traseu în căutarea semnelor naturii. Li s-au arătat specii de plante, li s-a explicat cum se poate identifica un animal după urmele lăsate pe sol sau pe scoarța copacilor și au învățat cât de important este să observi în liniște, cu răbdare, pentru a înțelege mediul înconjurător. Unii dintre elevi au avut ocazia să țină în mâini șopârle sau să observe păsări prin binoclu, iar bucuria de pe chipurile lor a fost neprețuită.
Pe tot parcursul taberei, accentul a fost pus nu doar pe cunoaștere, ci și pe formarea unei atitudini responsabile față de mediu. Copiii au învățat ce înseamnă să respecți natura, cum să nu lași urme în urma unei drumeții și de ce este important să protejăm ecosistemele fragile. Această abordare practică, combinată cu entuziasmul natural al celor mici, a transformat întreaga experiență într-o lecție vie de biologie, ecologie și responsabilitate.
Pe lângă activitățile educative dedicate cunoașterii naturii, tabăra de Rangeri Juniori a oferit copiilor și momente de relaxare și socializare, esențiale pentru dezvoltarea lor emoțională și pentru consolidarea relațiilor de grup. Una dintre activitățile cele mai așteptate a fost vizita la piscină, unde copiii s-au bucurat de joacă, mișcare și voie bună într-un cadru sigur și supravegheat. Seara, atmosfera s-a transformat într-una liniștită și caldă, odată cu organizarea unei seri de film. Copiii s-au adunat împreună pentru a urmări un film.
Pentru elevi, tabăra a fost o aventură pe care nu o vor uita prea curând, iar pentru mine, ca dascăl, a fost o reconfirmare că învățarea cu adevărat valoroasă se face cu inima deschisă, în contact direct cu lumea reală. Îmi doresc ca astfel de inițiative să continue și să ofere cât mai multor copii șansa de a învăța despre natură chiar din natură.
Prof. Luiza Haripcă,
Şcoala Gimnazială „Constantin Panţiru” Grinţieş
*
Într-o zi de vineri, am pornit cu emoție spre tabăra Arted, organizată stațiune Durău. Zilele petrecute aici au fost pline de aventură și descoperiri fascinante. Am urcat până la cabană, unde ne-am bucurat de aerul curat de munte și de peisajele spectaculoase. Una dintre cele mai interesante experiențe a fost faptul că am avut ocazia să ținem în mâini șopârle și să observăm de aproape diverse specii de păsări și alte animale. Oameni pasionați de natură ne-au oferit informații valoroase despre viețuitoarele din zonă, iar toate aceste activități ne-au ajutat să înțelegem mai bine lumea din jurul nostru. A fost o experiență de neuitat și sperăm din suflet să revenim cât mai curând.
Iliuța Mihai, clasa a V-a,
Şcoala Gimnazială „Constantin Panţiru” Grinţieş
*
Tabăra în care am participat toamna aceasta m-a impresionat în multe feluri, dar cel mai mult m-a fascinat modul în care am putut învăța lucruri noi și să descoperim natura, făcând activități practice, oferindu-ne lecții pe care nu le vom uita niciodată.
Încă din prima zi am simțit că această experiență avea să fie una specială. Am aflat povești despre animale, despre modul în care putem diferenția păsările din zona noastră și, arătându-ne poze cu acestea, am reușit să învățăm lucruri despre viețuitoarele din Ceahlău.
La o activitate am învățat că toamna are cele mai multe culori. Ne-am împărțit în echipe și am primit câte un șablon plin de culori pentru fiecare echipă și a trebuit să găsim câte un elegant din natura pentru fiecare culoare.
A doua zi a fost și mai uluitoare. Am luat micul dejun, iar apoi am urcat pe Ceahlău până la cabana Fântânele. A fost destul de greu să urcăm, dar ambiția și faptul că am fost alături de colegii mei m-au ajutat. Drumul a fost frumos, am descoperit ciuperci și am simțit aerul curat al naturii. Când am ajuns la destinație, am admirat peisajul înduioșător, făcând poze și văzând șopârle de munte. A doua activitate în acea zi a fost să mergem la piscină. Când am auzit de asta, durerea de picioare din cauza drumeției a dispărut complet. Ultima activitate din ziua aceea a fost să ne uităm la un film. Am fost foarte fascinați și ne-a ținut în suspans.
Moldovanu Roxana, clasa a VIII-a,
Şcoala Gimnazială „Constantin Panţiru” Grinţieş
*
Odată ajunși la destinație, ghidul nostru ne-a întâmpinat și ne-a ajutat cu cazarea. Ghidul ne-a explicat ce vom face și ne-a condus într-o pădure din apropierea cazării, unde am construit împreună un schelet de foc și un adăpost folosind materiale din natură. La final, ne-a felicitat pentru munca depusă, iar apoi am plecat într-o scurtă plimbare. La capătul traseului am descoperit o cruce mare, unde ghidul ne-a dat un șablon cu multe culori și ne-a provocat să căutăm obiecte din natură care să corespundă culorilor respective.Seara, am participat la o prezentare interesantă despre animale; am văzut specii fascinante și am învățat lucruri noi despre ele. Ziua s-a încheiat cu o petrecere unde am dansat și ne-am distrat împreună, după care ne-am retras în camere pentru odihnă. A doua zi, am urcat pe muntele Ceahlău, o experiență minunată care ne-a pus la încercare rezistența, dar ne-a oferit priveliști spectaculoase. La întoarcere, ne-am odihnit și am rămas cu amintiri frumoase dintr-o tabără plină de aventuri și învățături.
Pascu Maria, clasa a III-a,
Şcoala Gimnazială „Constantin Panţiru” Grinţieş
*
Tabăra Rangeri Juniori- Gardienii Naturii în Parcul Național Ceahlău. O inițiativă de succes
Bucuria unui weekend reușit se transpune mereu într-un zâmbet fericit! Așa a început vinerea aceasta, cu un timp de calitate petrecut în armonie cu natura și o veselie care s-a putut vedea cu ochiul liber pe fețele copiilor, care au petrecut trei zile în Tabăra Arted Durău, grație unui proiect ambițios organizat de Parcul Național Ceahlău, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Regina Maria” Bicaz, județul Neamț, Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț, județul Neamț și nu în ultimul rând Școala Gimnazială „Constantin Panțiru” Grințieș, județul Neamț.
Elevii au participat la diverse activități, care mai de care mai educative și interesante , ateliere tematice,activități în aer liber,printre care și drumeție pe muntele Ceahlău, la Cabana Fântânele.
Au început ziua de vineri cu un instructaj legat de regulile care trebuie respectate în perioada desfășurării taberei, apoi au fost împărțiți în echipe, fiecare având un coordonator care i-a ghidat în atingerea obiectivelor.
În cadrul activităților tematice propuse, elevii au învățat cum să protejeze fauna și flora montană. Rangerii –ghizi le-au arătat mulaje cu urme de animale, ca de exemplu, urs, lup, capra-neagră,vidră, castor, astfel că atunci când le vor întâlni în realitate să le recunoască, deosebească și de ce nu, să se ferească de potențialele pericole din zonă.
Sub îndrumarea organizatorilor, elevii au învățat importanța muncii în echipă, având sarcina de a găsi cât mai multe plante sau roci de diverse culori, care să corespundă unui cerc cromatic. Pentru a identifica cât mai multe culori și nuanțe, grupele de elevi au explorat dealurile din împrejurimi și au reușit să îndeplinească cu succes obiectivul propus.
Ultima activitate pentru ziua respectivă a fost construirea unui adăpost în pădure și pregătirea locului de foc, alături de tehnici de supraviețuire în condiții de siguranță. Seara au dansat la mini-discoteca din tabără, preferințele lor muzicale având prioritate.
Sâmbătă atelierele au continuat cu teme cât mai diverse și interesante. Elevii Școlii Gimnaziale „Constantin Panțiru” Grințieș au participat cu atenție la instructajul oferit de rangerii parcului, înainte de a porni în drumeție la Cabana Fântânele de pe Masivul Ceahlău, alături de cadrele didactice însoțitoare și organizatori. Traseul a fost unul de dificultate medie, cei din clasele primare reușind să parcurgă fără prea multe probleme drumul până la cabană. Pe parcursul traseului copiilor li s-a arătat cum să deosebească arborii între ei, au observat diferite tipuri de ciuperci și au ascultat diverse sunete emise de mai multe păsări. Ajunși la destinație au fost impresionați de frumusețea peisajului și a unui mic pui de șopârlă devenit obiect de studiu, apoi eliberat în habitatul său. După o pauză de odihnă toți au reluat traseul de coborâre.
La întoarcere, îi aștepta o relaxare binemeritată la piscina interioară din cadrul Taberei Arted, unde au înotat și s-au jucat ca rățuștele în apă. După bălăceală, copiii au avut un atelier coordonat de rangeri, în care au învățat despre păsări și cum să le deosebească după trilurile emise. De asemenea, o temă ce a creat entuziastul în rândul elevilor a fost fotografia, aceștia având prilejul de a vedea și observa mai multe feluri de aparate foto și accesoriile lor. Pe lângă toate acestea au primit și binocluri pe care au învățat să le folosească corect în pădure, au observat un costum de camuflaj și cârligele cu care rangerii prind șerpii, în scop științific.
Seara a continuat cu activități recreative, fotbal pe terenul sintetic și vizionarea unui film animat la cinatograful complexului. Starea de bine și entuziasmul s-a accentuat când un vizitator neașteptat a decis să îi însoțească la film. Un liliac speriat a făcut deliciul copiilor până a fost prins, observat și eliberat în natură.
Duminică dimineața, după mic-dejun, toți au participat la ultima parte a taberei, apoi a avut loc festivitatea de premiere. Rangerii-juniori au fost recompensați cu rucsace și termosuri utile în viitoarele lor expediții montane.
Juniorii s-au întors la casele lor cu experiențe frumoase. Tabăra a fost de succes și a însemnat mai mult decât o simplă excursie la munte, fiind un prilej de experiență și cunoaștere.
Înv. Crușitu Anamaria-Corina
Înv. Feraru Daiana Şubea,
Şcoala Gimnazială „Constantin Panţiru” Grinţieş
*
Tabăra a beneficiat de o organizare excelentă, gazdele noastre au fost la înălţime. Elevii au participat cu entuziasm la activităţile propuse, comportându-se ca adevărate echipe. Multe dintre ateliere au fost inedite şi interesul a fost maxim. În cadrul drumeţiei în Parcul Naţional Ceahlău a cupris şi ea mai multe ateliere concentrate pe faună şi vegetaţie, în cea mai mare parte a ei endemice, plante şi animale ocrotite. Nu au lipsit întrebările şi ideile de la copii.
Prof. Ciprian Tănase,
Şcoala Gimnazială „Constantin Panţiru” Grinţieş
*
Tabăra „Rangerii juniori – gardienii naturii în Parcul Național Ceahlău” – Educație și conștientizare ecologică
În perioada 26-28 septembrie 2025, elevii clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Regina Maria” Bicaz au avut privilegiul de a participa la tabăra „Rangerii juniori – gardienii naturii în Parcul Național Ceahlău”, desfășurată la Durău. Această activitate a devenit o amintire de neuitat, plină de descoperiri și aventuri în mijlocul naturii.
Tabăra a fost concepută astfel încât să ofere copiilor oportunitatea de a explora și de a se conecta cu mediul natural. Sub îndrumarea atentă a rangerilor parcului și a personalului ArtEd, elevii au participat la drumeții și activități practice care au stimulat curiozitatea și spiritul de observație.
Un element central al taberei l-au reprezentat atelierele dedicate protecției mediului. Copiii au învățat despre importanța conservării ecosistemelor, despre speciile rare și protejate din Parcul Național Ceahlău și au descoperit rolul fiecărei vietăți în echilibrul natural. Prin activități interactive, concursuri și discuții deschise, elevii au devenit mai conștienți de impactul pe care îl pot avea asupra mediului și de responsabilitatea pe care o poartă fiecare dintre noi. Au înțeles că pot fi adevărați gardieni ai naturii și pentru aceasta nu este nevoie de superputeri, ci doar de pasiune, implicare și respect.
Mulțumim organizatorilor – Consiliul Județean Neamț și Serviciul de Administrare a Parcului Național Ceahlău – pentru efortul, pasiunea și dedicarea cu care au făcut posibilă această tabără. Fără sprijinul lor, copiii nu ar fi avut parte de această experiență transformatoare, ce va rămâne multă vreme în sufletul lor.
Prof. Leahu Roxana-Elena
Prof. Panțîr Violeta
Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz
*
Tabăra ,,Rangerii Juniori”– Lecție de viață și iubire pentru natură
Parcul Național Ceahlău, situat în inima Carpaților Orientali, este una dintre cele mai valoroase arii naturale protejate din România. Cu peisaje spectaculoase, o biodiversitate remarcabilă și o energie aparte, acest loc a devenit scena perfectă pentru activitățile educative dedicate copiilor, desfășurate în cadrul proiectului național ,,Rangerii Juniori”.
În cadrul taberei, elevii s-au îmbogățit nu doar cu cunoștințe teoretice, ci și cu abilități practice. Au avut șansa unică de a explora bogățiile naturale ale Parcului Național Ceahlău, de a învăța să observe cu atenție fiecare detaliu, să respecte habitatul fiecărei viețuitoare și să înțeleagă că fiecare element din natură are un rol esențial în echilibrul ecosistemului.
Într-o lume în care provocările de mediu sunt tot mai mari, educația ecologică devine indispensabilă iar natura nu este doar un fundal, ci un adevărat profesor. Fiecare pas pe potecile Ceahlăului și fiecare atelier tematic a fost un prilej de învățare și de responsabilizare. Diversitatea activităților organizate – excursie tematică, ateliere de recunoaștere a plantelor, sesiuni de observare a modului de viață a unor animale și păsări, jocuri tematice menite să stimuleze gândirea ecologică, concursuri etc.– au adus natura mai aproape de sufletul copiilor.
De aceea, copiii care au participat la tabăra „Rangerii juniori” nu au câștigat doar amintiri frumoase, ci și o perspectivă nouă asupra rolului lor în societate și în protejarea patrimoniului natural.
Prof. de geografie Ionuț Rădeanu,
Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz
*
Tabăra „Rangerii juniori” m-a învățat că fiecare dintre noi are un rol de jucat în protejarea naturii. Am învățat să nu las niciodată gunoaie în urmă, să respect animalele și să admir frumusețea muntelui fără să-l rănesc. Adevărata bogăție nu stă în lucruri materiale, ci în amintirile și pe care le iei cu tine și în faptele bune pe care le faci.
Covasna Andreea, clasa a V-a B
Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz
*
În tabără, cel mai mult mi-a plăcut că am legat prietenii cu copii din altă școală. Împreună am participat la ateliere de orientare, am construit adăposturi din crengi și am învățat câteva metode de supraviețuire în natură. A fost distractiv să vedem cât de mult putem face împreună. Ne-am simțit ca niște mici eroi ai naturii.
Roșu Francesca, clasa a V-a B
Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz
*
În fiecare zi, rangerii parcului ne-au învățat că natura nu este un simplu decor exterior, ci o lume cu legile ei proprii care trebuie respectate. Este o lume tainică fără de care omul nu poate supraviețui. În zilele noastre, echilibrul dintre om și mediul înconjurător a devenit fragil și de aceea trebuie să cunoaștem, să respectăm și să-i învățăm și pe alții regulile de comportament în natură. Am învățat că nu există gest prea mic când vine vorba de protecția mediului.
Scripcaru Sofia, clasa a V-a B
Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz
*
Recomand oricărui copil să participe măcar o dată la o astfel de tabără. Experiența din Parcul Național Ceahlău m-a făcut să prețuiesc mai mult natura și să fiu mândru că pot fi, la rândul meu, un „ranger junior”, un gardian al naturii. Voi păstra mereu în suflet această tabără și promisiunea de a proteja muntele și pădurea, oriunde voi merge.
Pîntea George, clasa a V-a B
Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz
*
Tabăra ArtEd din Durău a fost una dintre cele mai frumoase experiențe. Excursia pe care am făcut-o pe muntele Ceahlău mi-a plăcut foarte mult pentru că am înțeles de ce natura este ,,casa” noastră. Ea ne oferă hrană, oxigen, apă, adăpost, iar noi avem datoria de a o respecta, de a o proteja și de a învăța de la ea.
Nistor Antonia, clasa a V-a B
Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz
*
Mă bucur că am fost aici. Am învățat multe și mi-am dat seama că natura are nevoie de ajutorul nostru. Promit să nu uit ce am învățat și să am grijă de mediul înconjurător.
Gotu Cristian, clasa a V-a B
Școala Gimnazială ,,Regina Maria” Bicaz
*
Cu bucurie țin să anunț că s-a încheiat cu succes cea de a doua serie a taberei din cadrul proiectului „Rangeri Juniori – Gardienii naturii” în Parcul Național Ceahlău, proiect finanțat prin Programul național „Rangeri juniori”, vizând educația și conștientizarea tinerilor privind protecția mediului.
Țin să precizez că programul a fost lansat de către ministrul mediului Mircea Fechet chiar de la Centrul de vizitare al PNC și suntem singurul parc din țară care a semnat contractul de finanțare cu AFM. Acest program a fost foarte benefic atât pentru administrație, cât și pentru cei 150 de copii, care au beneficiat de tabără.
Beneficiile constând pe de o parte de conștientizarea privind importanța protecției mediului în rândul copiilor, dar și dotarea administrației cu anumite echipamente necesare prezentarilor care le facem elevilor din diferite școli cu ocazia „Săptămânii Verzi” sau „Școala Altfel”.
Cu această ocazie țin să mulțumesc cadrelor didactice, cât și colegilor din administrație implicați în buna desfășurare a activităților proiectului.
Cătălin Gavrilescu,
Director Administraţia Parcului Naţional Ceahlău,
A consemnat Daniel Dieaconu







