Tabără gratuită pentru 30 de copii nevoiași din Neamț

Școlile din județul Neamț pot începe înscrierile pentru tabăra socială gratuită din vacanța de vară, organizată de Ministerul Tineretului și Sportului. În această vară, 30 de copii nevoiași vor putea merge gratuit în tabără, alături de 3 profesori însoțitori, la Baza Turistică din orașul Vaslui. Tabăra socială din acest an este destinată elevilor care beneficiază de bursă socială, care provin din familii cu venit mediu lunar pe membru de familie de până la 50% din salariul minim brut pe economie (care este de 2.080 lei). Înscrierile se fac de părinți, care depun la școli dosarul cu documentele cerute. Neapărat, elevii care sunt înscriși trebuie să aibă media 10 sau calificativul foarte bine la purtare.

Tabără gratuită pentru 30 de copii nevoiași din Neamț„Dacă numărul elevilor înscriși este mai mare decât numărul de locuri alocat, criteriul de selecție este media de absolvire pentru anul școlar 2018-2019. Școlile centralizează dosarele de participare și le înaintează Direcției Județene pentru Sport și Tineret Neamț până la data de 10 iulie 2019, însoțite de un tabel centralizator”, anunță Inspectoratul Școlar Județean Neamț. Conform metodologiei din anul 2019, dosarele de participare se trimit de școli, spre avizare, la inspectoratul școlar, care în limita locurilor disponibile le transmit direcției pentru sport și tineret.

Tabără gratuită pentru 30 de copii nevoiași din NeamțTabăra de vară va avea loc în perioada 22-27 iulie 2019. Conform ofertei de anul trecut a Bazei Turistice Vaslui, printre obiectivele turistice sunt incluse Parcul Copou Vaslui, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”, Casa memorială „Emil Racoviță” din comuna Dănești, Grădina Zoologică Bârlad, câteva mănăstiri. Anul trecut, pentru județul Neamț au fost alocate 80 de locuri pentru tabăra socială de pe litoral. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Incendiu la Mănăstirea Brădățel

Un puternic incendiu a afectat o anexă a Mănăstirii...

Vaslui. Accident cu un rănit pe strada Decebal

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Suceava. Incendiu devastator la Neagra

Un puternic incendiu a afectat locuința unui bărbat din...

Suceava. Incendiu la Mănăstirea Brădățel

Un puternic incendiu a afectat o anexă a Mănăstirii...

Vaslui. Accident cu un rănit pe strada Decebal

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Suceava. Incendiu devastator la Neagra

Un puternic incendiu a afectat locuința unui bărbat din...