Vineri, 19 august, este o zi extrem de importantă pentru cadrele didactice. La fiecare inspectorat școlar din țară vor avea loc ședințele publice ”de soluționare a cererilor de completare a normei didactice, în alte unități de învățământ, și de detașare în interesul învățământului pentru restrângere nesoluționată (sic! – n.red), repartizarea cadrelor didactice titulare prin detașare la cerere prin continuitate și detașarea la cerere în ordinea descrescătoare a mediilor”. Aici intră repartizarea posturilor încă vacante per total inspectorat școlar, precum și a candidaţilor care au adunat minimum media 7 la concursul de anul acesta.
Ministerul Educației a făcut publice lista posturilor cu angajare pe perioadă determinată, cea cu posturile incomplete, dar și pe cea cu posturile ocupate. Ultima actualizare a listelor, așa cum apare pe site-ul ministerului, a fost făcută pe 11 august. Asta înseamnă că profesorii s-ar putea trezi, în ziua ședinței publice, că unele posturi urmărite nu mai sunt valabile.
Iată listele:
Aici – puteți consulta calendarul privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar. (M.T.)