Sute de cazuri de abuz asupra copiilor în 2016

Sute de cazuri de abuz asupra copiilor în 2016642 de copii din județul Neamț au fost, pe parcursul anului 2016, victimele unei forme de abuz, toate aceste situații fiind instrumentate de specialiștii Serviciului de prevenire și intervenție rapidă în cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copilului din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copiilor (DGASPC) Neamț. Comparativ cu anul 2015, când au fost înregistrate 648 de cazuri, se constată o scădere foarte ușoară, numărul cazurilor de maltratare a copiilor fiind în continuare nedorit de mare.

Cele mai multe situații de abuz asupra copiilor consemnate anul trecut au fost de neglijare, (la fel ca și în 2015), semn că în continuare mulți părinți nu realizează responsabilitatea pe care o au de a asigura copiilor cele mai bune condiții de dezvoltare fizică și psihică. Au fost înregistrate și cazuri de abuz fizic, sexual, emoțional sau cazuri de delincvență juvenilă.

În vederea diminuării efectelor abuzurilor asupra copiilor, specialiștii DGASPC Neamţ au acordat servicii sistemice (evaluare, consiliere psiho-socială, consiliere juridică) în colaborare cu autorităţile locale şi cu sprijinul resurselor comunitare în 890 de cazuri (astfel de servicii fiind acordate atât în cazurile de abuz cât și în toate cazurile sesizate ca fiind de risc pentru copii). În cazurile grave, s-a luat decizia separării copiilor de părinți întrucât se aflau în pericol, fiind instituite 37 de măsuri de de protecție specială (16 plasamente de tip rezidențial, 4 plasamente de tip familial, 16 plasamente la asistenți maternali profesioniști și 1 plasament în Centrul Maternal). De asemenea, în cazul minorilor care au comis fapte penale dar nu au împlinit vârsta răspunderii penale s-au dispus 10 măsuri de supraveghere specializată în familie.

„Abuzurile asupra copiilor se produc din nefericire, în majoritatea cazurilor, în familie, semn că în continuare societatea românească este guvernată de tabuuri și prejudecăți care conduc la tot felul de anomalii. Statistic, avem în medie aproximativ 2 copii abuzați zilnic, ceeea ce este nefiresc într-o țară europeană. Toţi copiii au dreptul la o viaţă fără violenţă și de aceea trebuie să facem totul pentru a nu tolera nici o formă de abuz și de a denunța imediat astfel de fapte atunci când există suspiciuni în acest sens“, a declarat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț. (DGASPC Neamţ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...