Moartea violentă a studentului marocan şi a iubitei acestuia încă nu este deslușită, dar anchetatorii au făcut câțiva pași importanți. Aseară, 13 decembrie, principalul suspect a fost arestat preventiv în lipsă de Tribunalul Iași și a fost dat în urmărire de Poliția Română.
Este vorba de studentul cetăţean canadian de origine marocană Ahmed Sami el-Bourkadi.
Acesta era student în același an la Medicină cu studentul marocan ucis vineri în vila în care locuia împreună cu iubita lui. Cercetările continuă pe mai multe piste, până ce anchetatorii vor avea suficiente probe. “Se merge pe toate variantele posibile. A fost emis mandat de arestare preventivă și este căutat peste tot. Formulăm nişte ipoteze, dar deocamdată nu avem niciuna sigură“, a precizat procuror Mihaela Apostol, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Youssef, studentul marocan de 25 de ani, ucis în vila pe care o închiriase în Iaşi, era născut în oraşul Fes din nordul Marocului. A studiat la Universitatea din Bruxelles şi de doi ani era student la Medicină în România. Iubita lui, Vanesa, de 23 de ani, născută într-o localitate de lângă Iași, era și ea student la Medicină. Autorul sau autorii dublei crime au încercat să provoace un incendiu în interiorul camerei, pentru a distruge eventualele probe incriminatorii. Conform anchetatorilor, s-a aruncat cu o substanţă inflamabilă pe haine şi pe obiecte de mobilier. Pe acestea au fost găsite urme de ardere, dar corpurile neînsufleţite ale celor doi nu fuseseră atinse de foc.
Primele detalii despre acest caz le puteţi găsi aici
Angela Croitoru