Surse: salariile pentru angajații din învățământ ar crește cu 13% de la 1 ianuarie

Surse: salariile pentru angajații din învățământ ar crește cu 13% de la 1 ianuariePromisiunea guvernanților, de a crește salariile personalului din învățământ cu 20% de la 1 ianuarie 2024 a fost unul dintre elementele importante care au dus la terminarea grevei din sistem de la mijlocul acestui an. De atunci au existat mai multe presupuneri privind implementarea efectivă a acestei măsuri, liderii sindicali din învățământ insistând pentru respectarea promisiunilor asumate prin Ordonanța de Urgență nr. 57/2023.

Edupedu a consultat un proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Finanțelor în care este prevăzută o creștere în două etape a salariilor din învățământ începând din 1 ianuarie 2024:

Prin derogare de la prevederile alin. (1) și de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic se majorează în anul 2024 după cum urmează:

a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 cu un procent de 13% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;

b) începând cu data de 1 august 2024 cu un procent de 7% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023”.

Este de văzut care va fi reacția sindicatelor din Educație la acest proiect. Reamintim că la finalul lunii noiembrie se anunța că ar putea apărea noi mișcări de protest dacă promisiunile asumate de guvernanți nu vor fi respectate.

Z.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Video. Foto. Neamț. Incendiu puternic la Grințieș

Un incendiu puternic a izbucnit în această seară, 20...

Bacău. Trei case și trei anexe, mistuite de flăcări în comuna Mănăstirea Cașin

Un incendiu de proporții a distrus, marți, 20 ianuarie,...

Fostul episcop de Huși a vrut să scape de condamnarea de 8 ani de închisoare. Ce au decis judecătorii

Fostul episcop de Huși, Corneliu Bârlădeanu, pe numele de...

Anunț privind vânzarea bunurilor mobile

Anunț privind vânzarea bunurilor mobile Administratia Judeţeană a  Finanţelor Publice...

Video. Foto. Neamț. Incendiu puternic la Grințieș

Un incendiu puternic a izbucnit în această seară, 20...

Anunț privind vânzarea bunurilor mobile

Anunț privind vânzarea bunurilor mobile Administratia Judeţeană a  Finanţelor Publice...

Cum ai grijă de articulațiile tale zi de zi

Articulațiile tale lucrează constant, chiar și atunci când nu...

Neamț. Imagini deosebite surprinse în zona Poiana Teiului

Imaginile de mai jos au fost surprinse astăzi, 20...