0:00

Surprize pe bicicletă, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Sâmbătă, începând cu orele 9, romașcanii sunt invitați să-și scoată din boxe bicicletele și să se întâlnească în fața statuii Roman Mușat din centrul orașului cu membrii People to People, cei care organizează prima ediție a acțiunii “PTP on cycle”. Ideea acestei activități este ca un număr cât mai mare de oameni să se bucure de aerul curat și să renunțe la stilul de viață mai puțin sănătos, printre betoane sau în fața calculatorului. Participanții vor parcurge un traseu în natură, pe biciclete, de-a lungul căruia vor avea parte de multe surprize. “Asociația People to People Roman organizează o mică escapadă de vară, cu bicicleta, prin zona Romanului. Plecarea va fi din centrul orașului, de la Statuia Roman Mușat, și în traseul nostru dorim să parcurgem mai mulți itemi, printre care este inclusă o staționare la puntea care face legătura cu satul Horia (Cotu Vameș). Aici, vom verifica stadiul în care se află copăceii plantați de noi, împreună cu Primăria Roman, în luna mai. Apoi, ne vom îndrepta spre Ion Creangă, unde vom intra pe un drum de pădure care ne va duce spre Cetatea Nouă a Romanului. Aici dorim să organizăm câteva jocuri interactive și nonformale pentru a ține gașca noastră de biciliști în priză. Ne vom continua ruta spre Gâdinți, apoi spre Bălcescu, urmând ca punctul final să fie Parcul din Roman, unde participanții vor avea parte de noi surprize, inclusiv o bătaie cu apă”, a declarat Teodor Bordei, coordonatul evenimentului. Aceasta nu este singura acțiune planificată de PTP – Chapter Roman în această perioadă. Pe lângă activitățile de voluntariat înclinate spre protejarea mediului înconjurător, membrii asociației își propun și o nouă acțiune în care să aducă alături cât mai mulți tineri. Singurele dezvăluiri ale organizatorilor sunt că evenimentul va avea loc la miezul nopții și va fi o premieră pentru județul Neamț. (C.M.)

Articolul precedentParcări de reședință la Târgu Neamț
Articolul următorSauna titularizării