0:00

Superimunitatea a devenit realitate, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Deputaţii au fost de acord cu o moficare a Codului Penal, în sensul scoaterii din categoria funcţionarilor publici a preşedintelui şi parlamentarilor, fapt care face ca aceştia să nu mai poată fi anchetaţi de DNA pentru infracţiuni de serviciu, precum abuzul în serviciu, falsul, luarea de mită, traficul de influenţă. Deși peste 200 de deputați au votat pentru modificarea amintită cei mai mulți dintre aceștia, inclusiv cei Neamț sunt de acord că ceva este în neregulă cu respective modificare. Mai mult decât atât deputații mai spun că dacă legea nu va fi promulgată și va retrimisă către Parlament, ei nu o vor mai vota.

”Eu personal nu am înțeles foarte bine textul modificării aduse codului penal și s-a votat destul de târziu. În fine sunt sigur că textul va fi revizuit, vom vedea ce se va întâmpla în continuare, în condițiile în care acest document, dacă nu va fi promulgat de președinte va trebui reanalizat”, a declarat Ioan Munteanu.

”În primul rând cuvântul superimunitate nu există în DEX. Aici imunitatea presupune două aspecte în ceea ce privește parlamentarul. Unul ar fi percheziția parlamentarului, iar al doilea reținerea preventivă. Din punctul meu de vedere am votat această modificare a codului penal în ideea în care eu ca și parlamentar, și acesta este un exemplu, dacă nu rezolv problema unui cetățean care vine în audiență, mă pot trezi că acesta mă dă în judecată. De cele mai multe ori parlamentarul nu este de carieră, justificarea a fost aceea ca după ce termină mandatul parlamentarul să ducă singur ca și persoană fizică, un număr de dosare penale. Există însă și o urmă de îndoială că această modificare mai presupune ceva. Nu încerc să mă justific, acesta este raționamentul pentru care am votat pozitiv. Însă după acest vot mi-am dat seama că respectiva modificare adusă textului mai ascundea ceva. Așteptăm să vedem dacă președintele va promulga sau nu legea, dacă o retrimite mă gândesc dacă mai votez. În orice condiție ideea este că această modificare adusă codului penal nu înseamnă că parlamentarii nu mai pot fi judecați”, a precizat Cătălin Drăgușanu.

Modificarea

”Sunt exceptaţi de la dispoziţiile art. 175, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, aceştia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea prezentului alineat”, este modificarea adusă Codului penal. Aceștia nu vor mai putea fi cercetaţi şi sancţionaţi pentru infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate celor de corupţie. De asemenea, inculpaţii trimişi în judecată, în calităţile sus menţionate, ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate ar putea fi puşi în libertate. (I. CĂLIN)

Articolul precedentZiarul Ceahlăul cere: Demisia, domnule Chirilă!
Articolul următorDistracțiile din Ștrand, scoase la licitație