0:00

Supărat pe soacră, a încercat să-i dea foc casei, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiActualizare: Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț a dispus plasarea bărbatului de 43 de ani sub control judiciar pentru 60 de zile.

Știre inițială: Ieri, 24 august, un bărbat de 43 de ani din Vânători Neamţ, după o ceartă cu consoarta şi cu mama acesteia, a încercat să-şi facă singur dreptate. A luat o grămadă de câlţi pe care a pus-o într-o magazie, din imediata apropiere a casei soacrei sale, când aceasta era plecată, şi i-a dat foc.

Ghinionul lui şi norocul soacrei a fost că un nepot al femeii a simţit  miros de fum şi a stins focul. Au avut de suferit doar câlţii…

„Bărbatul de 43 de ani, a fost identificat de polițiști și condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor. În baza probatoriului administrat, la data de 24 august a.c.,  polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de distrugere prin incendiere. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive“, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Astăzi, parchetul urmează să stabilească dacă acesta va fi judecat în libertate sau în arest preventiv.

Angela Croitoru

Articolul precedentFoto. Un copil de 11 ani şi turişti bucureşteni evacuaţi de pe Ceahlău
Articolul următorȘtire actualizată. A furat un telefon mobil de la un copil de 13 ani
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.