0:00

Sunt 99 de școli fără internet în județul Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPentru școlile care nu au internet, 99 de clădiri în județul Neamț, așa cum sunt acestea inventariate de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, există o soluție. Mihai Obreja, șeful inspectoratului școlar, a declarat astăzi, 7 septembrie, că există oferte din partea operatorilor de telefonie mobilă pentru rezolvarea gratuită a acestor situații. „Cred că se vor ține de cuvânt și până pe 14 septembrie vor cabla toate clădirile de școli care nu au internet. În Neamț sunt 99 de clădiri de școli care nu au internet și am fost contactați de o firmă de telefonie mobilă care urmează să vină să rezolve internetul”, a precizat șeful IȘJ Neamț în emisiunea „Cafeaua de dimineață”.

Referitor la școlile care nu au resurse pentru online, acestea urmează să aplice pentru achiziția componentelor informatice împreună cu primăriile sau cu inspectoratul școlar. „Astăzi am înțeles că apare ghidul pentru accesarea fondurilor europene cu destinația achizițiilor de materiale dezinfectante și echipamente IT. Dar, achiziția pe fonduri europene este de durată. Este un proiect în județul Neamț, pentru elevii din medii defavorizate și pentru școlile care înregistrează promovabilitate scăzută la examenele naționale și urmează să primim 1.549 de laptopuri, 140 de camere video și 101 table interactive. Prin programul „Școala de acasă” am solicitat 5.800 de tablete, dintr-un minim de 7.023 necesare. Sper să le primim cât de repede, din păcate facem parte din lotul contestat”, a adăugat inspectorul școlar general Mihai Obreja. Acesta a amintit că, pentru orice fel de informații, Ministerul Educației a pus la dispoziție pentru părinți și elevi un telverde 0 800 672 031. Directorii de școli și reprezentanții administrației publice locale pot afla detalii privind accesarea fondurilor europene, dar nu numai, la telverde 0 800 672 032.

C.I.

Articolul precedent3 trucuri simple de marketing pentru orice electrician autorizat pentru a castiga mai multe lucrari
Articolul următorMuncitor electrocutat la 6.000 de volți în Stațiunea Durău