O familie din Budești (Făurei) și-a găsit copilașul, în vârstă de o lună, inert, în pat.

Imediat au sunat la ambulanță și la locuință a fost trimis un echipaj cu asistent medical de la Substația Roman. „Ulterior s-a chemat echipajul TIM cu medic, sugarul a fost resuscitat și apoi transportat la CPU a Spitalului Municipal Roman”, a declarat asistenta șefă Luminița Rozoschi, purtătorul de cuvânt al SAJ Neamț.

Manevrele de resuscitare au continuat pe parcursul transportului. Apoi medicii urgentiști de la Spitalul Roman s-au străduit să-l salveze, dar, din păcate, n-au reușit și a fost declarat decesul, potrivit Laurei Trifan, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Corpul neînsuflețit a fost dus la morgă, necropsia urmând să stabilească dacă s-a înecat cu lapte sau alta a fost cauza morții.

C.I.

Articolul precedentSimulare bacalaureat: 60% dintre liceeni nu au obținut minim media 6
Articolul următorO nouă metodă de jefuit bătrâni: „Vedeţi că v-au căzut banii!”