O nouă metodă de jefuit bătrâni: „Vedeţi că v-au căzut banii!”

O nouă metodă de jefuit bătrâni: „Vedeţi că v-au căzut banii!”O nouă metodă de furt, aplicată unor bătrâni de 70-80 de ani, a făcut multe victime în Piatra-Neamţ. Încă nu se ştie câte, pentru că nu toţi cei păcăliţi şi jefuiţi s-au dus să depună plângere la poliţie. Individul care i-a lăsat fără jumătate din pensie, îi urmărea la bancomat şi arunca 50 de lei pe jos, după care poza în binevoitor şi le atrăgea atenţia că au pierdut din bani. Mergea şi mai departe cu „amabilitatea” şi se oferea să-i ajute să verifice întreaga sumă, timp în care „subtiliza” cam jumătate din bancnote. O parte din bătrâni probabil că au observat foarte târziu că au rămas fără sume consistente din pensie şi, bulversaţi de întâmplarea cu banii căzuţi pe jos, nici măcar nu s-au adresat poliţiei. Individul, Constantin Mihai din Roman,  a fost prins şi arestat, iar poliţiştii fac apel către victimele sale să depună plâgere. Până acum doar 4 bătrâni au făcut reclamaţie, după cum rezultă din încheierea de şedinţă a Judecătoriei Piatra-Neamţ: „Dispune arestarea preventivă a inculpatului M.C., cercetat în cadrul dosarului penal nr. 5368/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, faptă prev. de art. 244 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. e Cod penal (persoană vătămată U.R) şi furt calificat în formă continuată (3 acte materiale), fapte prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal rap. la art. 229 alin. 1 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. e Cod penal şi art. 35 alin. 1 Cod penal (persoane vătămate A.I., C.A. şi P.A.), totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 31.03.2021 şi până la data 29.04.2021, inclusiv”.

Comunicatul IPJ Neamţ: „La data de 31 martie 2021, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 46 de ani, din Roman, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt din buzunare și înșelăciuni prin metoda „şmen”.

Din investigațiile efectuate a reieșit că, la data de 14 decembrie 2020, profitând de vârsta înaintată a unei femei de 80 de ani, din Piatra Neamț, acesta ar fi indus-o în eroare, prezentându-i în mod nereal faptul că şi-ar fi uitat o bancnotă de 50 de lei în fanta bancomatului de unde ridicase o sumă de bani și sub acest pretext ar fi determinat-o să-i remită 1.900 de lei pentru a verifica prin numărare suma de bani, ocazie cu care, la restituire, prin distragerea atenţiei, acesta ar fi sustras 900 de lei.

De asemenea, în cursul aceleiași zile, cel în cauză ar fi supravegheat şi urmărit un bărbat, în vârstă de 73 ani, din Piatra Neamț, pe perioada cât a ridicat de la bancomat o sumă de bani și profitând de neatenţia acestuia în deplasarea spre domiciliu, i-ar fi sustras din buzunar 1.500 de lei.

În continuarea activității infracționale, persoana în cauză a urmărit un alt bărbat de 84 de ani, din Piatra Neamț, ce a ridicat de la un bancomat o sumă de bani şi profitând de neatenţia acestuia, i-ar fi sustras 2.000 de lei dintr-un buzunar.

La data de 15 martie 2021, în timp ce afla pe o stradă din Piatra Neamț ar fi abordat un bărbat de 79 de ani și sub pretextul că i-ar fi căzut din buzunar o bancnotă de 50 de lei, profitând de un moment de neatenţie al victimei, acesta i-ar fi sustras dintr-un buzunar al gecii 1.600 de lei.

În continuarea cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, la data de 31 martie 2021, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, fiind identificată persoana în cauză și condusă la sediul Poliției.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore.

La aceeași dată, acesta a fost prezentat Judecătoriei Piatra Neamţ, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În activități au fost angrenați polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Polițiști continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului în cauză și fac apel la persoanele care în data de 15 martie a.c. au fost victimele unor astfel de infracțiuni  în zona adiacentă străzii Mihai Eminescu să se prezinte la sediul Poliției municipiului Piatra Neamț pentru a formula plângere penală.

Ce sunt înşelăciunile prin metoda şmen:

Metoda „şmen” se bazează pe inducerea în eroare, pe moment, a victimei. Autorul solicită schimbarea unor bancnote sau numărarea unei sume de bani după care distrage atenţia victimei şi în acelaşi timp subtilizează o parte din banii primiţi în schimb, restituind doar o mică parte din ei. Totul se întâmplă sub ochii victimelor.

Pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de înșelăciune prin metoda ”șmen”, vă recomandăm:

–  numărați cu atenție banii de mai multe ori înainte de încheierea oricărei tranzacții;

–  evitați cumpărarea de valută de la persoane neautorizate, în detrimentul băncilor sau caselor de schimb;

–  în caz de suspiciune, vă recomandăm să rețineți cât mai multe amănunte referitoare la persoanele care vă abordează (vârsta aproximativă, detalii legate de fizionomie, vestimentaţie, etc.), tipul, marca şi numărul de înmatriculare al mijloacelor de transport cu care circulă şi direcţiile de deplasare și să le comunicați de îndată polițiștilor”.

 

C.M.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...