scoala probotaLa Școala Gimnazială ”Petru Rareș” din Probota, vineri, 3 iunie și luni, 6 iunie, cursurile vor fi suspendate, au anunțat reprezentanții ISJ Suceava, după ce ploile abundente din ultimele zile au afectat serios clădirea școlii, aflată în lucrări de reabilitare.

Din cele șapte săli de curs, în trei clase a căzut rigipsul de pe plafon din zona de înlocuire a acoperișului, iar alte două sunt afectate parțial, din cauza infiltrațiilor la plafon. Doar două clase au rămas în „picioare”, nefiind afectate. „Conducerea școlii va reorganiza programul orelor de curs, astfel încât activitatea să se desfășoare în condiții optime. Luni, 6 iunie, elevii de clasa a II-a vor susține evaluarea națională la proba de limba română – scris, iar marți vor fi reluate orele de curs, pentru toți elevii. Orele corespunzătoare zilelor de vineri și luni vor fi recuperate”, a declarat prof. Cezar Anuței , purtător de cuvânt al ISJ Suceava. (Marian TEODOROF)

Articolul precedentGALERIE FOTO Râul Ozana amenință zona Târgu-Neamț
Articolul următorInteres maxim pentru meciul România – Belarus
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.