SUCEAVA: S-a încheiat protestul de la mina Crucea

mineri cruceaS-a încheiat protestul la mina de uraniu de la Crucea, anunţă TVR 1. După trei zile de grevă minerii s-au întors joi, 5 martie, la muncă. Anunţul că vor relua lucrul a fost făcut miercuri seară. Protestatarii au avut o discuţie telefonică cu reprezentanţii Ministerului Energiei. Au obţinut promisiuni ferme că cererile lor vor fi aprobate până vineri, printr-o Ordonanţă de Urgenţă. La finalul lunii ianuarie, ministrul Energiei le-a promis mărirea salariilor cu 25% şi o alocaţie mai mare pentru hrană, care acum este de aproximativ 7-8 lei pe zi. Măsurile ar fi trebuit să intre în vigoare în februarie. Pentru că înţelegerea nu a fost respectată, minerii au intrat de luni în grevă. A doua zi, președintele Companiei Naționale a Uraniului, Ioan Moraru, și-a dat demisia, în urma discutiilor avute cu ministrul Energiei, Andrei Gerea. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora